Într-un interviu pentru protv.ro, înainte de plecarea în Republica Dominicană, ea a vorbit despre fricile pe care le are în ceea ce privește concursul. „Am două frici: una este să nu mă fac de râs și să-i fac pe cei care mă susțin să fie mândri de mine și mi-e frică să nu mă accidentez, pentru că oricui i se poate întâmpla, ca să pot să-mi duc sarcinile la bun sfârșit”, a dezvăluit Codruța.

Codruța este căsătorită cu Radu Began și împreună au un băiat, care a împlinit deja 18 ani. Cel mai dor îi va fi de familia ei. „Soțul și copilul meu. E sufletul meu! Asta îmi va lipsi foarte mult”.

Pe Facebook, recent, ea a făcut câteva declarații emoționante despre Erik, băiatul ei. „Avem băiat major !!! Nu știe că mi-a oferit cea mai frumoasă zi din viața mea acum 18 ani când s-a născut❤ iar eu nu știu cum să-i mulțumesc pentru asta 🤔

Uneori sunt prea aspră, iar alteori sunt prea protectivă, asta din dorința de a-l ști în siguranță. Îmi doresc pt el sănătate și noroc ca să-și poată realiza aspirațiile. Te iubim, dragul nostru, mai mult decât știi!”, a scris ea în mediul online în iulie, când fiul a împlinit 18 ani.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Codruța Began, Războinică la „Survivor România” 2023

„Susținerea celor de acasă, a celor cu care lucrez pentru că sunt convinsă că vor sta lipiți de televizor și mai ales copiii cu care lucrez, pentru că sunt profesor la școală. În primul rând, ei m-au motivat de-a lungul anilor. Mereu îmi spuneau că mă văd acolo, iar acum abia aștept să le spun că vor avea ocazia să mă susțină”, a mai spus concurenta despre persoanele care o susțin la „Survivor România” 2023.

„Consider că am o condiție fizică suficient de bună pentru a putea presta și a duce sarcinile la bun sfârșit, iar psihic cred că datorită vârstei sunt puțin mai experimentată decât colegii mei. Acum vom vedea, nu știu ce surprize ne rezervă această provocare”, a mai adăugat ea.

„Survivor România” 2023 va începe în această seară, la Pro TV, de la ora 20.30.

Cine sunt Faimoșii de la „Survivor România” 2023

Cei care au acceptat cea mai puternică provocare din lume sunt: DOC, Gheboasă, Maria Constantin, artiști cunoscuți în lumea muzicii, Ionuț Iftimoaie, campion de kickbox, Sebastian Dobrincu, unul dintre cei mai tineri și de succes antreprenori și artiști din țară, Remus Boroiu, specialist în transformarea corporală, Jorge, cântăreț și prezentator cu o vastă experiență pe scenă, Ștefania Stănilă, campioană în lumea gimnasticii, Bianca Patrichi, coregrafă, Ada Dumitru, actriță, Carmen Grebenișan, creatoare de conținut și antreprenor, dar și Vica Blochina, una dintre vedetele TV cunoscute de către toți cei de acasă.

Războinicii de la „Survivor România” 2023

6 femei și 6 bărbați au trecut de toate etapele de înscriere și vor face parte din echipa Războinicilor! Echipa Războinicilor este formată din: Alin Chirilă – luptător MMA, Alexandra Porkolab – manager Marketing și Vânzări, Robert Moscalu – barman, Lucianna Vagneti – antrenor personal, Dan Ursa – director zonal vânzări, Maria Lungu – designer vestimentar, Andrei Krișan – antrenor personal, Daria Chiper – baschetbalistă, Răzvan Danciu – student, Andreea Moromete – creator de conținut, Andrei Neagu – actor și Codruța Began – profesor educație fizică și sport.

Urmărește-ne pe Google News