Cosmin Natanticu este actor. Acesta a absolvit în anul 2009 UNATC, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București. În anul 2008 a obținut primul rol într-un film.

Acum ceva vreme, el mărturisea că s-a făcut actor la îndemnul unei mătuși. „Aveam impresia că nu am nevoie de facultate, că merge așa doar din talent”, povestea acesta.

Cine e Cosmin Natanticu, concurent la „Asia Express”, sezonul 4. Și-a dorit să devină fotbalist

Dincolo de iubirea sa pentru scenă, pentru teatru și film, Natanticu mai are o mare pasiune: fotbalul.

„Şi fotbalul e prezent în viaţa mea – joc, merg şi pe stadion. Mi-am dorit să fiu fotbalist, dar am ieşit actor.”, spunea el într-un interviu acum ceva vreme.

cosmin natanticu si sotia asia express 2Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Cosmin Natanticu, la „Asia Express”, sezonul 4, alături de soție

Pentru familia Natanticu, „Asia Express” înseamnă „aventura vieții, depășirea limitelor, ieșirea din zona de confort și din ţară, pentru că nu am mai călătorit de când a început pandemia. Ne va pune la încercare răbdarea și anduranţa.

Ne-am propus să trăim pas cu pas această experienţă unică în stilul caracteristic Natanticilor, adică cu umor”, au dezvăluit soții Natanticu înainte de a pleca în competiție.

Citeşte şi:

Relații abuzive, victime minore și presupuși pedofili la „Acces direct”. Câte amenzi a primit emisiunea de la CNA în ultimii 3 ani

Vorbiți PeNeReReza? Ce descoperi când dai la o parte limbajul de lemn al euro-birocraților de la București

Heidi Hautala, vicepreședinte al Parlamentului European: „România este o întrebare pentru mine în privința statului de drept”. Cătălin Tolontan: „Riscul există, dar suntem o țară UE”

„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
PARTENERI - GSP.RO
„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
Exclusiv: Câți bani au strâns Smiley și Gina la botezul fiicei lor. Mulți nu ar fi făcut asta în locul lor
Playtech.ro
Exclusiv: Câți bani au strâns Smiley și Gina la botezul fiicei lor. Mulți nu ar fi făcut asta în locul lor
Umilită de colegi la şcoală, o fată de 14 ani şi-a pus inel gastric ca să slăbească. A murit după 2 zile, într-o clinică din Grecia
Observatornews.ro
Umilită de colegi la şcoală, o fată de 14 ani şi-a pus inel gastric ca să slăbească. A murit după 2 zile, într-o clinică din Grecia
Horoscop 23 iunie 2021. Taurii dezleagă enigme vechi și deschid uși care păreau bine ferecate pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 23 iunie 2021. Taurii dezleagă enigme vechi și deschid uși care păreau bine ferecate pentru ei
Metoda prin care o reţea de escroci a făcut mii de victime pe platforma de anunţuri OLX. Ce a păţit un tânăr din Galaţi
Știrileprotv.ro
Metoda prin care o reţea de escroci a făcut mii de victime pe platforma de anunţuri OLX. Ce a păţit un tânăr din Galaţi
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
(Publicitate) 10 motive pentru care Samsung Neo QLED este televizorul anului 2021
PUBLICITATE
(Publicitate) 10 motive pentru care Samsung Neo QLED este televizorul anului 2021