Albertina l-a cunoscut pe actualul ei iubit în cadrul unor evenimente, apoi au început să vorbească și pe Instagram. Cei doi și-au dat seama că au multe lucruri în comun și au format un cuplu. Constantin Opriș este jurnalist de business de mai bine de 10 ani, în prezent în cadrul Profit News și Prima TV, potrivit elle.ro.

„Constantin este un gentleman adevărat, a creat un spațiu ideal pentru a se forma legătura dintre noi. Simplu nu i-a fost, însă acum îl apreciez pentru răbdare și consecvență. Maturitatea cu care întâmpină fiecare zi, umorul, inteligența, devotamentul, manierele și respectul sunt doar o parte dintre calitățile lui. Când mă ține de mână, simt că pot realiza orice, că am o putere infinită de reușită și dezvoltare”, își descrie Albertina partenerul de viață.  

albertina-ionescu-si-constantin-oprisIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Dincolo de eleganța, naturalețea, inteligența, sinceritatea și puterea ei de a rezolva lucruri și situații, Albertina este o femeie cu un fin simț al umorului, iar faptul că apreciază tot ce gătesc eu mă face să fiu mai bun în tot ceea ce fac. Știți vorba aia: «în spatele oricărui bărbat puternic se află o femeie puternică». Exact așa este și în cazul nostru”, spune Constantin despre iubita lui.

Albertina Ionescu a avut o relație cu omul de afaceri Adrian Ispravnic până în anul 2014, iar apoi a fost căsătorită cu Ștefan Lungu. În anul 2018, jurnalista avea o relație cu Valentin Butnaru, de care s-a despărțit după câteva luni de relație.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.