4193-193649-candy_selena_claudia_giulia_1.jpgLibertatea.ro: Ce mai ştii de fetele din trupa Candy?
Claudia Pavel: Nu am mai păstrat legătura cu ele. Sunt foarte mândră de perioada pe care am petrecut-o alături de Candy, a fost extraordinar, chiar nu se putea mai bine din punct de vedere profesional la vremea aceea. Eu am fost pentru un an membră a formaţiei în perioada de apogeu a formaţiei.

Erai foarte mică atunci, aveai 14 ani. Cum te simţeai pe scenă?
Am fost pe scenă încă de la şapte ani, nu aveam emoţii să cânt cu Candy! Laurenţiu Duţă m-a ales pe mine prima din trupă, apoi le-a cooptat pe Giulia şi pe Selena.

Tatăl Giuliei a fost principalul motiv al despărţirii de trupa Candy

A trecut mult timp de atunci. Ne poţi spune care au fost motivele despărţirii de Candy?
Tatăl Giuliei se implica prea mult în existenţa formaţiei. Venea peste tot cu noi, iar de aici au apărut problemele legate de bani. Până la certuri a fost un singur pas. Nu era normal ca părinţii să se implice în managementul artiştilor. Atunci am spus că plec din trupă ca să urmez o carieră solo.
4193-193645-claudia_pavel_masina_1.jpg
Ai o maşină foarte frumoasă, dar se pare că ai ghinion (n.r. în ziua petrecută alături de Claudia, am observat împreună o zgărietură cu cheia pe portiera maşinii)…
La un moment dat mi se furau oglinzile în fiecare săptămână, cred că de vreo 10 ori am rămas fără ele! Cei de la service mă cunosc foarte bine, întotdeauna sunt pe acolo. Maşina am cumpărat-o în leasing şi o voi plăti în cinci ani, iar în toată perioada este asigurată complet.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Nu i-a venit să creadă când presa a spus despre ea că este virgină!

Se spune despre tine cum că ai fi virgină? (n.r. s-a înecat cu apă când i-am pus întrebarea, apoi a început să râdă)!
Am 25 de ani, e destul de stupid să se creadă aşa ceva  Am avut o relaţie de şase ani, dar în prezent nu vreau să spun dacă mă văd cu cineva.

4193-193655-moni.jpgCe părere ai despre comunitatea gay?
Îi iubesc pe homosexuali! Sunt oameni foarte mişto. Să vă spun o poveste despre un amic gay, căruia nu-i voi divulga numele. A venit într-o zi la mine şi mi-a mulţumit din suflet că pe melodia “Dont miss missing you” s-a împăcat cu iubitul lui, cu care avea o relaţie de trei ani.

Dintre vedetele autohtone care îţi place cel mai mult?

Monica Columbeanu (foto dreapta) mi se pare foarte simpatică. Nici n-ai idee cât de mult îmi place de ea! Din prima clipă în care am văzut-o, am spus că este o tipă extrem de inteligentă.

Care e cea mai mare dificultate pe care ai întâmpinat-o în viaţă?
Acum câţiva ani, părinţii mei care locuiau în Mangalia au fost daţi afară din casă din cauza legii 112… Veniseră proprietarii de drept şi au revendicat locuinţa. M-am speriat foarte tare atunci şi n-am ştiut ce să mai fac, dar mi-am pus gândurile în ordine şi am reuşit să le cumpăr o altă casă. A fost dificil, dar împreună am trecut peste tot.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Unde îţi vei sărbători ziua de naştere? (interviul a fost făcut înainte de 19 octombrie – n.r.)  
Voi merge la sora mea care stă în Miami şi ne vom distra acolo (Citeşte şi Claudia Pavel a petrecut de ziua ei la Miami). Eu nu mai lucrez în studiourile din România, toate înregistrările le fac în Statele Unite ale Americii. În altă ordine de idei, sora mea a făcut cea mai bună şcoală de make-up din Miami şi acum se pregăteşte să intre în lumea fashionului, iar eu vreau s-o sprijin şi o vizitez o dată la fiecare două luni.

4196-194796-highres_00000401629297.jpgWill Smith este actorul ei preferat

Care e filmul tău preferat?
„In the Pursuit of Happyness” (În căutarea fericirii – n.r.) în care joacă unul dintre actorii mei preferaţi, Will Smith. Am văzut de trei ori filmul, iar de fiecare dată am plâns.

Dar melodia preferată din repertoriul tău?

„Don’t miss missing you”, pe care am înregistrat-o în Suedia alături de o echipă grozavă. Vă spun sincer, când am auzit-o prima oară la radio am izbucnit în plâns, pentru că ador fiecare notă şi fiecare vers din acest cântec.


Carte de vizită

4196-194822-cream.jpgNume: Claudia Pavel
Data nasterii: 19 octombrie 1984
Locul nasterii: Mangalia, România
Facultate: A absolvit în 2007 Facultatea de Teatru şi Film din cadrul UNATC (la clasa maestrului Virgil Ogăşanu)
Colaborări: Candy (2000-2001), Fatman Scoop, Fat Joe , Ja Rule, Scott Storch
Discografie: Crede în mine (2002), Aştept (2003), Te vreau (2005), 48 de ore (2006), Wrong girl for that (2009)
Evenimente importante recente: A cântat în deschiderea concertului Anastacia de pe 1 septembrie de la Bucureşti.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Citeşte şi „O zi alături de Claudia Pavel”

Vezi videoclipul piesei Claudia Pavel – Don’t miss missing you

Vezi videoclipul piesei Claudia Pavel feat. Fatman Scoop – Just a little bit

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI