Connect-R (foto) e gelos pe ascultătorii care au participat la “Academia de Demenţe Radio 21”, aşa că a decis să se înscrie şi el pentru o diplomă de dement. Orlando, Escu şi Popescu, matinalii de la Radio 21, “au acceptat dosarul” interpretului, însă nu înainte de a-l supune la câteva probe. Timp de o săptămână, Connect-R şi dansatorii lui vor trebui “să onoreze” câte o nebunie propusă de ascultători, pe www.radio21.ro. Scenariul face parte dintr- o nouă campanie organizată de cei trei prezentatori ai “Fabricii demente”.