Mai mulți saudiți conservatori s-au arătat nemulțumiți de prezența artistei la festivalul Jeddah World Fest de pe 18 iulie. Ei au scris pe rețelele de socializare că artista rap promovează valori imorale prin muzica și comportamentul ei, scrie BBC News.

„Imaginaţi-vă cum ar fi să vă treziţi dintr-o comă de trei ani şi primul lucru pe care îl auziţi este că Nicki Minaj deschide un festival din Arabia Saudită. Aş crede că m-am trezit într-un univers paralel”, a fost un mesaj.

Alți internauți s-au întrebat dacă cei care organizează festivalul știu măcar ce cântă Minaj.

De asemenea autoritățile saudite au fost criticate pentru prezența artistei în condițiile în care femeile din această țară sunt obligate să poarte haine care le acoperă întreg corpul. „Îşi va mişca fundul şi toate melodiile ei sunt indecente, despre sex şi mişcat din fund. Apoi îmi spuneţi mie să port abaya. Ce dracu’?”, a spus o femeie într-un video publicat pe Twitter.

Și fanii artistei au criticat prezența ei în Arabia Saudită în contextul în care ea a spus că este o susținătoare a drepturilor comunităţii gay dar acceptă să cânte într-o ţară în care homosexualitatea este pedepsită cu moartea.

Și alți artiști internaționali au stârnit controverse prin faptul că au acceptat să cânte în Arabia Saudită. Mariah Carey și rapperul Nelly se numără printre cei care au susținut concerte aici.


Citește și:

Creierul unui jucător cu origini românești a salvat lumea hocheiului! Pe baza rezultatelor studiului asupra creierului lui Larry Zeidel, alți 146 de jucători din NHL care s-au ales cu leziuni cerebrale de pe urma carierei au obținut despăgubiri de 19.000.000 $

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.