“Da, îmi amintesc ca și cum a fost acum trei ani, nu acum 15. Au trecut foarte rapid, încât nici mie nu îmi vine să cred că aveam 22 de ani când am pășit în redacție… într-un picior.

Eram în cârje, pentru că tocmai avusesem un accident. Deși nu îmi era deloc ușor, am vrut să încep noua aventură cât mai repede. Am muncit  câteva luni numai în redacție, pe sticlă am intrat mai târziu.

Corina Caragea a dezvăluit detalii neștiute din viața ei. “Eram în cârje, pentru că tocmai avusesem un accident”

Apoi, am alternat cu platoul, în mod egal. Un an am așteptat până să îmi iau inima în dinți și să accept propunerea de a veni la PRO TV. Nu aveam încredere că voi fi la înălțimea așteptărilor telespectatorilor, în număr uriaș, căci veneam de la o televiziune mai mică.

Nici nu îmi plănuisem și nu visam la celebritate. Îmi era foarte bine unde eram. În plus, mi-a fost foarte greu să mă despart de prietenii mei de acolo.

Aici găseam gașca deja formată, colegi deja celebri, ei erau ca o familie, mulți porniseră de la zero, odată cu PRO TV. Mai mult, eram cea mai mică din redacție.

Camera era foarte îngustă și fiecare își știa locul. Așadar, adaptarea a necesitat timp, însă acum parcă sunt aici dintotdeauna”, a povestit Corina Caragea pentru revista VIVA!

Cu toate astea, primii bani i-a făcut din modelling. Corina Caragea a dezvăluit și ce a făcut cu suma câștigată.

“Așa este, mă transformam după școală, când mergeam la castinguri pentru reclame și prezentări de modă. Era o sursă de venit.

104438485_4325382134146188_5344160175712009197_oIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Tata, cu mașina lui, mă ajuta să fac slalom între zeci de castinguri și, totodată, să nu iau prea în serios acest hobby, căci nu era o meserie, la acel moment.

Am câștigat primii bani pentru un spot TV ce avea legătură cu șamponul și  cred că mi-am luat o pereche de blugi, pe care am purtat-o și zece ani mai târziu. Mai departe nu m-au mai încăput (râde)”, a mai adăugat Corina Caragea pentru sursa citată.

Citeşte şi:

Datele oficiale arată cea mai mare creştere săptămânală a cazurilor COVID-19 în România din ultimele trei luni. Cele mai afectate județe

BNR dă semne de viață: mai trebuie să și taxăm bogăția. Piedica principală: suntem poporul lui Cheloo

VIDEO | Cum să îngropi 2,4 milioane de euro. La peste doi ani de la primele plantări, Parcul Memoriei Naţionale de lângă Mărășești arată ca un deşert

VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
BREAKING: Petrică Cercel a murit după ce a luat covid-19. Informații de ultimă oră despre cazul lui
Playtech.ro
BREAKING: Petrică Cercel a murit după ce a luat covid-19. Informații de ultimă oră despre cazul lui
Medic premiat de primăria Baia Mare pentru profesionalism, reținut după ce ar fi luat de 14 ori şpagă
Observatornews.ro
Medic premiat de primăria Baia Mare pentru profesionalism, reținut după ce ar fi luat de 14 ori şpagă
Horoscop 17 septembrie 2021. Vărsătorii trebuie să fie limpede în gânduri, dorințe și intenții și să le selecteze pe cele benefice
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2021. Vărsătorii trebuie să fie limpede în gânduri, dorințe și intenții și să le selecteze pe cele benefice
O tânără a fost abordată în bar de un bărbat care i-a arătat contul cu zeci de mii de euro. Fata s-a uitat la telefon, iar ce a urmat l-a surprins total pe bărbat. VIDEO
Știrileprotv.ro
O tânără a fost abordată în bar de un bărbat care i-a arătat contul cu zeci de mii de euro. Fata s-a uitat la telefon, iar ce a urmat l-a surprins total pe bărbat. VIDEO
VIDEO | Gică Hagi şi Simona Halep, momentul serii. Toţi s-au oprit să-i admire. EXCLUSIV
Telekomsport
VIDEO | Gică Hagi şi Simona Halep, momentul serii. Toţi s-au oprit să-i admire. EXCLUSIV
Igiena intimă este o prioritate - care sunt pașii pentru o îngrijire corectă
PUBLICITATE
Igiena intimă este o prioritate - care sunt pașii pentru o îngrijire corectă