Nu puțini sunt artiștii care din cauza unor suprasolicitări, se trezesc cu noduli pe corzile vocale. Odată intrați în cabinetul medicului, verdictul este cam același: problema se poate rezolva doar prin intervenție chirurgicală. În această situație a ajuns și Corina Chiriac, în urmă cu câțiva ani, doar că artista nu s-a operat nici până în ziua de astăzi. În schimb, dat fiind faptul că încă vocea-i permite, ea are job-uri pe bandă rulantă și cântă de ”mama focului”, live, mai ales la nunți și la alte petreceri private.

corina chiriac

Ajunsă la vârsta de 66 de ani, Corina Chiriac a refuzat intervenția chirugicală, dar este conștientă că într-un final tot trebuie să ajungă pe mâna medicilor. De asemenea, ea evită să vorbească până și cu apropiații de problemele pe care le are și pe care le consideră ”minore”.

Până atunci însă, ea se roagă de sănătate la mănăstirile și bisericile pe care le vizitează foarte des, fie în localitățile sau în preajma zonelor unde are concert, fie atunci când pleacă în periplu, prin țară. Foarte credincioasă, artista a dat chiar de înțeles că atunci când va renunța la viața artistică ar fi tentată chiar să se retragă într-o mănăstire.

Corina Chiriac speră să nu ajungă în situația lui Bitman

Corina Chiriac îl are ca exemplul pe Dan Bitman, solistul trupei Holograf, care s-a operat din cauza acelorași probleme, la o clinică din Viena, în urmă cu câțiva ani. Doar că pentru acesta intervenția chirugicală nu a fost una prea reușită, artistul revenindu-și în cele din urmă grație unui tratament medicamentos prescris în România, asta după ce-și pierduse vocea în urma intervenției chirugicale.

CITEȘTE ȘI: Lovitura dură primită de Corina Chiriac! A fost înşelată! „A minţit că mă iubeşte”

FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
CE TRAGEDIE! A MURIT la doar 42 de ani! Românul se vindecase de leucemie
Playtech.ro
CE TRAGEDIE! A MURIT la doar 42 de ani! Românul se vindecase de leucemie
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Observatornews.ro
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
Știrileprotv.ro
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Telekomsport
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie