Cornel Ilie, care cere o avere pentru moștenirea lăsată de părinți, a fost invitatul Iulianei Tudor la o emisiune radio.

Solistul trupei Vunk a dezvăluit care a fost cel mai dureros moment din viața sa.În urmă cu ani, artistul și-a pierdut mama.

„Cel mai dureros moment pentru mine din întreaga mea viaţă a fost atunci când a murit mama. S-a întâmplat când eu aveam 20 de ani, eu încă nu-mi dau seama ce a însemnat pentru mine. Vreau să mă întorc în acel moment, uneori, dar nu prea ştiu cum, pentru că, atunci, dintr-un instinct de autoapărare, mi-am creat un soi de scut: m-am gândit atunci că, dacă încerc să conştientizez momentul foarte bine, aş fi distrus.

Şi-atunci cumva am rămas puternic, pentru că mi-am reprimat foarte mult sentimentele. Sunt momente în care mă întreb dacă m-aş întoarce în timp atunci, sub hipnoză, şi aş intra acolo, în adânc, oare ce-aş găsi şi ce-aş strica?! În timp, mi-am format un echilibru, mi-am găsit un drum foarte stabil emoţional, comparativ cu momentul de atunci. Nici nu-mi mai amintesc foarte bine, am imagini, am momente foarte clare, dar sunt momente pe care nu le ştiu”, s-a confesat cântărețul.

 

Cornel Ilie a vorbit despre cel mai dureros moment din viața sa. „Tragediile ne-au unit”

 

„A fost un şoc, cred că mintea mea şi instinctul de conservare au construit acolo un scut. Eram eu cu tata şi cu fratele meu, întâmplarea face că, în decurs de un an de zile, şi bunicile şi mama s-au dus, tragediile acestea ne-au unit pe noi mai tare, am avut noroc de o familie unită, care m-a ajutat, m-a sprijinit, au crezut în mine. După acel şoc, unul pe altul ne-am tras cumva în sus, nu ştiu cum, trei bărbaţi pierzând trei femei într-un an”, a încheiat Cornel Ilie, care are o soție superbă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.