Separarea celor doi artiști nu s-a lăsat ”cu cântec”, știut fiind modul discret în care maestrul Cornel Verban (55 de ani) și-a ținut întreaga viață, în afara scenei, la secret, în ciuda provocărilor vedetelor din viața sa persoanală. Povestea relației dintre solista pop Ella și Cornel Verban a început tot pe scenă, la o audiție a frumoasei interprete pentru un loc în Orchestra Verbys, socotită drept una din formațiile cu mare lipici la majoritatea evenimentelor high life-ului autohton.

Cornel și Ella Verban au hotărât să pună capăt căsniciei lor

Muzica și deplasările pentru spectacole i-au apropiat rapid, căci la un an de când s-au cunoscut, Cornel Verban și Ella s-au căsătorit tot într-o discreție maximă. Separarea s-a făcut și pe teritorii muzicale, pentru că ambii cântă în aceeași stațiune de pe Litoral, Olimp, însă  în două restaurante diferite, situate la câteva sute de metri unul față de celălalt.

Șef de orchestră, compozitor și solist, Cornel Verban, artist a cărui carieră a debutat la începutul anilor 80, a rămas preferatul petrecerilor cu ștaif în hotelurile de lux românești, în umbra sa lansându-se mari nume ale muzicii ușoare, inclusiv fosta sa iubită, marea artistă Elena Cârstea. ”E adevărat că ne-am amenintat că ne omorâm și el pe mine, și eu pe el. Am zis că-l otrăvesc”, declara într-un interviu despre Cornel Verban solista care a ales să își refacă viața peste Ocean.

Verbys Orchestra, Petre Geambașu Band și Horia Brenciu& HB Orchestra sunt cele mai populare formații în zona petrecerilor din high life-ul autohton.


Fiica lui Marius Țeicu a trecut prin chinuri cumplite în ultimele luni. Cât de mult slăbise Patricia


Urmărește-ne pe Google News