Fostul acționar al FC Dinamo Cristian Borcea a fost adus astăzi de la Jilava la Instanța supremă pentru a fi audiat în dosarul de mită al fostei judecătoare Geanina Terceanu, cea care s-a ocupat de celebrul dosar al transferurilor din fotbal.

În urmă cu o lună, fosta judecătoare Geanina Terceanu a oferit un răspuns halucinant, atunci când a fost întrebată dacă îi este dor de Cristi Borcea. Fostul magistrat a afirmat: ”Da, îmi este dor, da. Am și un copil cu Borcea”.

De partea cealaltă, fostul dinamovist a răbufnit astăzi la ultimul termen de judecată.

Doamna judecător a spus după două luni de arest că a fost la mine acasă, adusă de Iorgovan. Nu a fost, nu am discutat despre dosar, nu ne-am plăcut, nu i-am oferit nicio sumă de bani. După alte două luni a spus că a fost la mine acasă, ne-am plăcut, a spus că nu cunoaște detalii din dosar că îl are de o săptămână și că i-am dat bani, dar nu pentru dosar, ci drept cadou, pentru că ne-am plăcut și urma să ne mai întâlnim. Nu ne-am văzut, nu ne-am plăcut, nu ne-am iubit, nu am avut nici copil, cum a spus ultima oară în instanță! Vă dați seama, m-a întrebat familia, copiii: ”Tată, mai ai un copil?!”, a declarat Cristian Borcea, care a susținut că nu a întânit-o pe Terceanu în afara sălilor de judecată, mai ales nu la el acasă. ”La mine erau doi copii mici, o poartă de 6 metri cu o cameră de supraveghere, bone filipineze permanent, soția permanent. Cum puteam să stăm de vorbă două ore? Era imposibil să intre cineva acolo și să nu fie văzut!”, a mai spus Borcea.

Citește și: Geanina Terceanu, judecătoarea mituită de Borcea, victima unui grav accident de circulație | GALERIE FOTO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.