Pe lângă rivalităţile fotbalistice dintre oraşele britanice Manchester şi Liverpool, muzica este un subiect aproape la fel de sacru pentru locuitori, mai ales că trupele The Beatles şi Oasis se trag de aici. Recent transferat de la clubul Manchester United, Cristiano Ronaldo a declarat că preferă muzica celor de Oasis mai mult decât pe cea a trupei The Beatles.
În interviul citat de site-ul thesun.co.uk, Cristiano Ronaldo a afirmat că are "toate albumele Oasis dar piesa lui favorită este Champagne Supernova", despre care crede "că o să devină un etalon pentru muzica din zilele noastre".
Fostul jucător al Manchester United a mai spus dacă atunci când a ajuns în Anglia era mai mult interesat de tehno dar acum Oasis e trupa lui preferată.
Chiar dacă membrii trupei preferate sunt şi ei fani ai clubului Manchester United, Cristiano Ronaldo nu e deranjat de acest lucru. "Nimeni nu e perfect dar trebuie să recunosc că produc o muzică de calitate. I-am întâlnit de câteva ori în oraş dar nu am vorbit cu ei. Nu prea păreau abordabili aşa cum sunt artiştii de obicei. Dar cred cu singuranţă că sunt de treabă. Ştiu că şi-au început turneul, dar din păcate nu voi aveam cum să-i prind la vreun concert".
Singurul lucru pe care fotbalistul îl speră este să îi poată invita pe membrii trupei favorite la un meci între echipele Real Madrid şi Barcelona şi să îi poată asculta într-un concert privat.