Cristina și Mădălin sunt căsătoriți de 14 ani, iar recent au dat o veste la care nimeni nu se aștepta. Cristina Șișcanu a mărturisit, într-un clip publicat pe Facebook, că are de gând să își ia familia și să se mute din România. Destinația este Italia, acolo unde întreaga familie se află în vacanță zilele acestea.

„Am luat hotărârea să ne mutăm din țară! V-am mai spus eu că ne gândim serios să ne mutăm într-o altă țară… Cred că vom face acest pas în curând, sau mai exact în anul care vine.

Avem în plan ca toată vara, imediat ce Petra ia vacanță, să plecăm, de exemplu, în Italia și să stăm toată vara acolo până reîncepe Petra școala, ca să vedem cum ne acomodăm”, a mărturisit Cristina Șișcanu, pe Facebook.

Screenshot 2025-07-07 145446Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Prezentatoarea TV și soțul ei au luat decizia după ce au văzut diferența uriașă dintre prețurile din România și cele din străinătate. spune că traiul este mult mai ieftin în Italia.

„În Italia e mai ieftin de trăit, cu siguranță depinde și de zone, dar prețurile la supermarket sunt cred că cu o treime mai mici decât la noi, nici nu vreau să mă gândesc ce va fi după toate creșterile de taxe și impozite.

Mai mult decât atât, mâncarea este bună, atmosfera plăcută.(…) Traiul e mai ieftin în Italia decât în România dacă te organizezi cum trebuie și îți iei și o cazare ok, din timp…”, a mai spus aceasta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

Piter63 10.07.2025, 22:48

Copiii se vor adapta ușor,și veți vedea ce frumos sistem educațional au .Am adus copilul in clasa a doua dar urmare unor teste școlare a "săltat"un an,cu alte cuvinte după copilul profesoral în școală a fost trecută clasa a treia.Anul acesta a absolvit liceul,a terminat cu ex maturità,decide facultate in România (aici nu am înțeles o,) dar e opțiunea ei ,însă am un mare chiar foarte mare dubiu că va rămâne.Acu e majora îi respect dorința.Nivelul de trai e incomparabile Italia vs Romania,că de altfel și altele,cultura, gastronomie, sistemul sănătate ecc.As recomanda It.ptr sistemul sanitar special bătrânilor care cheltuiesc maniere de bani pentru medicamente și consultații private,practic își dau toată pensia.Italia DA sempre❤️

Avatar comentarii

SanduBorsch 11.07.2025, 13:12

Siscanu o sa-l distrugă pe Mădălin. Nu cred ca pleaca, cel putin nu in urmatorii ani... Filip va fi greu de convins, Petra ar trebui sa schimbe scoala iar dl Ionescu nu isi lasa mama singura...clar doamna casei are o problema cu "acasa" ii place mult prin hoteluri, plecari de la A la B, vizite restautante, reclame, plaja...nu e o femeie "de casa", egal unde s-ar muta geamantanele ar fi setate mereu pe modusul - plecari....

Avatar comentarii

SanduBorsch 11.07.2025, 13:13

Nu cred ca pleaca, cel putin nu in urmatorii ani... Filip va fi greu de convins, Petra ar trebui sa schimbe scoala iar dl Ionescu nu isi lasa mama singura...clar doamna casei are o problema cu "acasa" ii place mult prin hoteluri, plecari de la A la B, vizite restautante, reclame, plaja...nu e o femeie "de casa", egal unde s-ar muta geamantanele ar fi setate mereu pe modusul - plecari....

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.