Liberă la mare, Daniela Crudu, care se simte mai în formă ca niciodată după ce a slăbit cinci kilograme, se distrează cât de mult poate în cluburile de pe litoral. Prezentă într-o astfel de locaţie de fiţe, luni, asistenta lui Capatos a făcut şi o victimă în rândul reprezentanţilor sexului tare, scrie site-ul stl.ro.
Fermecat de brunetă, un bărbat trecut de a doua tinereţe s-a dus spre separeul unde se afla aceasta pentru a o invita la dans. Spre surprinderea tuturor, Crudu a acceptat şi, mai mult, a flirtat cu el toată seara, la un moment dat chiar luându-l de mână.
Reporterii site-ului de ştiri mondene stl.ro, susţin că noua cucerire a fostei asistente de la "Neaţa" seamănă izbitor cu Mucifer, aşa cum fusese poreclit fostul iubit al "păcătoasei".
Sursă foto: site-ul stl.ro.