Cu ce se ocupă băiatul lui Florin Călinescu: „Eu am studiat în Marea Britanie și actorie și muzică”. Petru are 37 de ani

Comentează

Petru Călinescu e băiatul celebrului Florin Călinescu. Acesta are 37 de ani, e pasionat de actorie și muzică, după ce a făcut studii în aceste domenii chiar în străinătate. Într-un interviu pentru Click, tânărul a dezvăluit ce ocupații are, dar s-a lăudat și cu viața de familie, căci este și tătic.

După ce în 2017 a urcat pe scena de la „Românii au talent” unde tatăl lui era jurat, Petru Călinescu nu a mai apărut aproape deloc pe micul ecran și s-a dedicat pasiunilor sale. E actor, dar și cântăreț. „Eu am studiat, în Marea Britanie, și actorie, și muzică. Am început o colaborare, recent, cu Opera Comică pentru Copii. Prima din, sper, mai multe colaborări de acest fel, în direcție de musical.

Pe 11 martie, avem premiera la musicalul "Heidi", la Opera Comică. Și sper să construiesc și pe această colaborare”, a dezvăluit Petru, care are pasiunea pentru muzică încă din copilărie. „Am început cu pianul clasic de foarte mic. Cred că eram în clasa I sau în clasa a II-a, nu mai țin minte, exact.

Deci muzica a fost prima mea dragoste, pianul a fost prima mea dragoste. Pe urmă, în liceu, am început cu actoria. Și după ce mi s-a terminat schimbarea vocii, în liceu, mi-am dat seama că pot să și cânt. Cântatul a fost ultimul din ecuație”, a mai dezvăluit el. Petru Călinescu se mândrește și cu un alt proiect. Joi, 23 februarie, pe scena Sălii Radio urcă „New Vegas Show”, trupa formată din Petru Călinescu și Maximilian Muntean, un duo vocal de jazz/swing, mai anunță Click.

„Avem diverse activități profesionale, cu familia”

Dincolo de muzică și de actorie, Petru Călinescu e și om de afaceri. „Sunt și antreprenor. Avem diverse activități profesionale, cu familia. Dar, acum, după pandemie, am hotărât să turez mai mult motoarele și în direcția artistică. Cred că lucrurile au ajuns într-un punct, în România, unde pot să fac la adevărata valoare pentru ce m-am pregătit. Și vreau să activez mai mult și în zona asta”, a explicat tânărul, care nu l-a urmat în carieră pe tatăl lui, nu a devenit prezentator. Cu toate acestea, el s-a temut să nu îi fie umbrită cariera, din cauza renumelui părintelui său.

„Recunosc, când eram mai tânăr mi-a fost puțin teamă să nu intru în umbrela asta "E băiatul lui, așa…", dar, din fericire, suntem în domenii diferite. Adică eu cânt, tatăl meu este om de televiziune. Și cred că publicul își poate da seama că poate am și un anumit merit ca și cântăreț, să fiu acolo”, a recunoscut Petru, care se laudă și cu viața sa personală.

E căsătorit și are și un băiețel. „Am o soție minunată, Simona. Și un băiețel minunat, Dominic Paul, care are patru ani jumate”, a încheiat el interviul.

Soția lui Petru Călinescu, apariție la TV

În 2017, Petru Călinescu a fost invitat la emisiunea pe care Cătălin Măruță o prezintă la Pro TV. A fost însoțit de partenera sa de viață și de mama acesteia. Cele două au fost filmate în culise.

Arhiva foto
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu a ajuns la sediul PSD
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește