Corina Chiriac, în vârstă de 72 de ani, este una dintre cele mai iubite artiste și prezentatoare TV. Așa cum era de așteptat, vedeta a fost afectată de perioada pandemiei, cum s-a întâmplat și în cazul altor artiști. Cu toate astea, interpreta s-a reorientat.
„Am, desigur, o pensie. Dincolo de asta, mi-am redus la minimă necesitate cheltuielile. Poate că dacă bănuiam ce vremuri vin, nu mai scoteam CD-uri pe cheltuială proprie… Experienţa de viaţă m-a învăţat să răzbat în toate aspectele ei. Eu sunt un Scorpion supravieţuitor, prin spiritul meu liber”, a declarat artista potrivit Click.
„Dacă mi se permite, aş povăţui oamenii să rămână curioşi în această perioadă. Să studieze. Asta le va da o cu totul altă perspectivă a prezentului.
Dacă în supravieţuirea noastră mai adăugăm şi câte o faptă bună, atunci e perfect. Trebuie să iubim viaţa, dragii mei!”, a mai spus Corina Chiriac.
Artista a povestit că în fiecare zi hrănește pisicile și porumbeii din cartierul în care locuiește și citește tot ce îi face plăcere.
„Bunăoară, hrănesc pisicile şi porumbeii din cartier. Acest lucru face parte din ritualul meu zilnic, cu tipic, cu ore fixe. Pare banal, dar nu e, pentru că îmi porţionează ziua într-un mod benefic. Însă, cele mai importante sunt preocupările intelectuale: citesc cu nesaţ tot ceea ce mă pasionează”, a povestit Corina.