Mihai Bendeac, chiar dacă nu mai apare pe micul ecran, e foarte ocupat. Actorul în vârstă de 40 de ani a anunțat într-un interviu pentru Cancan la ce proiecte importante lucrează, dar și când acestea vor fi lansate. Despre contractul cu Pro TV e încă rezervat în declarații.
Din septembrie 2022, Mihai Bendeac nu a mai apărut la „iUmor”, emisiunea de la Antena 1 unde era jurat alături de Delia Matache și de Cheloo. În urma unor neînțelegeri, actorul a părăsit definitiv show-ul. Chiar dacă nu mai e pe TV, munca lui continuă.
Mihai Bendeac joacă acum în mai multe piese de teatru, dar lucrează și la cele două filme pe care vrea neapărat să le lanseze, dar și la o nouă carte. „Sunt excepțional de bine. Lumea mă poate vedea la teatru și prin toată țara, că merg peste tot. În prezent, pregătesc două filme și o carte. Filmele le fac eu, ca și concept, scenariu. De-a lungul timpului am făcut seriale, scatch-uri, dar filme până acuma nu. De aceea sunt și foarte emoționant”, a spus el pentru Cancan.
„Primul dintre filme e gata ca și scenariu, al doilea e la jumătate. Ar trebui să intre în producție cam într-o lună. Probabil premierea primului film ar putea fi chiar de ziua mea, anul viitor. E un film de epocă, prima parodie românească. Subiectul e unul de actualitate, jocurile de noroc”, a mai adăugat actorul, care a și dezvăluit subiectul celei de-a doua carte.
El continuă povestea „Jurnalul unui burlac. Conversații cu mama”. „Cartea e un fel de continuare a primului meu jurnal. Și sper din suflet să aibă măcar o parte din vânzările primeia, cu cât o să vând mai multe cărți, cu atât o să donez mai mult”, a explicat Mihai Bendeac.
În același interviu, actorul a fost întrebat direct și despre contractul cu Pro TV. Pe 5 februarie, Mihai Bendeac a postat pe contul de Instagram o fotografie cu sigla PRO TV, fără să spună ce înseamnă acest lucru. Fanii s-au gândit că actorul a semnat un contract cu postul concurent, după ce a plecat de la Antena 1. Fostul jurat de la „iUmor” nu a confirmat până acum vestea. Nici atunci nu a clarificat subiectul, nici acum.
„Este un subiect despre care nu pot vorbi în acest moment”, a zis Mihai Bendeac.
În ceea ce privește viața personală, Mihai Bendeac nu s-a lăudat cu vreo nouă iubită. „Am cunoscut foarte multe fete, care sunt minunate, și ele dezinteresate de partea materială. În România sunt chiar milioane, dar în viața mea nu există”, a zis actorul, care își dorește ca viitoarea iubită să aibă calitățile mamei lui.
„Nu am un complex de genul acesta, că mi-aș dori ca ea să semene cu mama mea din punct de vedere caracterial, dar sunt absolut convins că sunt anumite lucruri pe care mi-ar plăcea să le aibă, de exemplu spiritul de sacrificiu al mamei mele”, a încheiat Mihai Bendeac.