Antonia şi Vincenzo Castellano au semnat în cursul zilei de ieri, în mare secret, în faţa unui notar ales de avocaţii italianului, cererea de desfacere a căsătoriei. Artista a întârziat nu mai puţin de jumătate de oră, dar apoi a intrat hotărâtă să-şi pună semnătura pe actele de divorţ. Cei doi soţi vor mai avea de aşteptat însă cel puţin 45 de zile până la oficializarea divorţului, dat fiind faptul că unul dintre ei e de altă naţionalitate şi pentru că la mijloc se află şi un minor, mai precis Maya, fetiţa lor, în vârstă de patru ani. Până atunci, la domiciliul ambilor părinţi vor avea loc anchete sociale, pentru stabilirea condiţiilor pe care aceştia i le pot oferi micuţei.
Urmează 45 de zile de foc
În urma acestora, se va decide şi programul de vizită al Antoniei. Artista şi fostul ei soţ vor avea custodie comună, şi, momentan, Maya va rămâne cu domiciliul la adresa tatălui său, la Napoli, în Italia. “Totul se va termina în minimum 45 de zile, dar cu condiţia ca până atunci să vină din Italia rezultatele anchetei sociale efectuate acolo”, a declarat avocatul Antoniei, Ioan Todan, pentru Libertatea. După semnarea actelor de divorţ, Antonia şi Vincenzo nu au stat prea mult împreună, fiecare plecând de la notar însoţit de avocatul său.

INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”
Recomandări
INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”

Divorţ ca-n telenovele

Culisele divorțului dintre Antonia și Vincenzo | EXCLUSIV
Dacă totul merge conform planului, peste 45 de zile, Antonia va fi liberă să se mărite cu Velea, tatăl băieţelului ei
Antonia şi Vincenzo s-au iubit intens trei ani, s-au căsătorit şi au devenit părinţi. Mariajul lor nu a durat mult, ei decizând să se despartă după ce a ieşit la iveală relaţia pe care artista o avea cu Alex Velea. Astfel că, Antonia a băgat divorţ în 2013 şi a trecut un an până când dosarul a ajuns în faţa instanţei. Între timp, artista a devenit mama fiului lui Velea, căruia însă tatăl său nu i-a putut da numele lui întrucât mama era încă măritată. Procesul de divorţ s-a încheiat la tribunal în aprilie, când ea şi-a retras cererea. De atunci, ba Antonia, ba Vincenzo nu au putut ajunge la notar, astfel că au mai trecut două luni până când au semnat actele.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO
Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Viva.ro
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
FANATIK.RO
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Observatornews.ro
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI