Câştigător al celui de-al unsprezecelea sezon al show-ului şi concurentul despre care Mihai Bendeac a declarat că îi este fan, Virgil Ciulin, revine la iUmor, cu un moment îndelung aplaudat de către juraţii Delia, Radu Pietreanu, Cheloo și Mihai Bendeac și de persoanele aflate în public.

„Aici ai devenit om pe Pământ!“, i-a spus Mihai Bendeac lui Virgil Ciulin, la scurt timp după ce acesta a pășit pe scena emisiunii. La rândul său, vasluianul a declarat:

Cum arată Andrei Duban după ce a slăbit aproape 30 de kilograme. Apariție neașteptată la Antena 1

„Mă bucur că m-am întors! (…), mă bucur să vă văd din nou!”. Cu ce moment a reuşit să îi captiveze de această dată Virgil, telespectatorii vor putea afla urmărind premiera noului sezon, vineri, de la 20:30, la Antena 1.

Cum arată Andrei Duban după ce a slăbit aproape 30 de kilograme. Apariție neașteptată la Antena 1

Hohote de râs a stârnit și actorul Andrei Duban cu numărul său savuros, din care nu au lipsit, desigur bancurie. Radu Pietreanu, cel de-al patrulea jurat al primei ediţii iUmor, a declarat despre prestația actorului:

„Eu cu Andrei am avut foarte multe spectacole, suntem foarte buni prieteni și îl privesc cu drag de fiecare dată când vine cu bancuri, pentru că el e primul lui spectator.

El râde primul la bancurile lui – asta e interesant! Deși le zice de ani de zile, râde primul și e molipsitor! E un tip tonic!“, iar Mihai Bendeac a completat: „Când mă gândesc la Andrei Duban, mă gândesc la un fel de «Mecca al bancurilor»!”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.