Lidia Buble a făcut publică poza cu ocazia zilei de naștere a Esterei, una dintre surorile sale.

”Hahahahahaha?mă uit la poză asta cu noi două și efectiv pot vizualiza toate amintirile noastre❤ Te-am terorizat mulți ani, ți-am stricat multe momente faine cu prietenele tale și cred că le-am troznit pe toate, te-am șantajat cu aproape orice, ne-am bătut grav de multe ori, te-am pârât la tati cu aproape fiecare ocazie, te-am făcut să plângi de multe ori, îți purtam hainele (de sărbătoare ?) cât de mult puteam”.

Estera și Lidia Buble (dreapta)
Estera și Lidia Buble (dreapta)

”Eram efectiv imposibilă uneori și erau momente când, parcă, îmi venea și mie să mă bat? dar acum realizez că am făcut toate astea pentru că îmi doream să fiu în permanență langă tine, pentru că îmi doream să fiu ca tine (doar erai sora mea mai mare?),pentru că te iubeam mai mult decât pe mine și încă o fac❤ P.S: chiar acum plâng de rup, dar nu-i bai?. La mulți ani binecuvântați, Estera! Cu drag, Lila”, a scris artista pe contul său de socializare.

Urmărește-ne pe Google News
Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
GSP.RO

Imagini BOMBĂ! Kate Middleton, SĂRUTATĂ de un bărbat celebru. Pozele au apărut imediat în presă
Playtech.ro
Imagini BOMBĂ! Kate Middleton, SĂRUTATĂ de un bărbat celebru. Pozele au apărut imediat în presă
Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: 'Am rămas mască! La montaj...'
Viva.ro

Coincidenţă stranie într-o familie de preoţi din Suceava: Tată şi fiu au avut parte de aceeaşi moarte, la 25 de ani distanţă
Observatornews.ro
Coincidenţă stranie într-o familie de preoţi din Suceava: Tată şi fiu au avut parte de aceeaşi moarte, la 25 de ani distanţă
Piranha descoperit în apa Crişului Repede. Ar putea „extermina” întreaga faună a unui pârâu din Bihor
Știrileprotv.ro
Piranha descoperit în apa Crişului Repede. Ar putea „extermina” întreaga faună a unui pârâu din Bihor
Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit
FANATIK.RO

Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Orangesport.ro
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Horoscop 3 decembrie 2022. Fecioarele au nevoie de un refugiu potrivit pentru a se ține departe de agitația zilei de astăzi
HOROSCOP

Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer
PUBLICITATE