Gheorghe Ifrim apare săptămânal pe micul ecran, la PRO TV. Acesta interpretează rolul primarului Vasile din serialul „Las Fierbinți”. Personajul său a stârnit o mulțime de reacții, râsete și controverse pe parcursul anilor.

Dincolo de viața profesională, Gheorghe Ifrim are acasă o familie frumoasă, o soție de care e mândru și doi copii. Aceasta e căsătorit cu Roxana. „Soția m-a susținut tot timpul în meseria asta și m-a echilibrat, mi-a crescut copilașii, ea s-a sacrificat așa în sensul frumos pentru copii.

A terminat Dreptul, dar și-a dorit să rămână cu copiii, să îi crească și a făcut foarte bine, pentru că se simte chestia asta”, povestea el despre partenera sa.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Gheorghe Ifrim și Roxana sunt împreună din studenție. „Familie suntem din 2001, căsătoriți oficial, dar așa ne știm din 1995, din anul al doilea de facultate. Avem mulți ani împreună, frumoși, și cu bune, și cu rele, că Dumnezeu nu îți dă numai bucurii, dar am trecut cu grijă peste toate, dragostea și iubirea înving întotdeauna, asta e cel mai important într-o căsnicie”, a declarat actorul în 2019, într-un interviu pentru Libertatea.

La momentul respectiv, despre băieții lui avea numai cuvinte de laudă. Ștefan fiul cel mare, era pasionat de automatică, iar Cristi, mezinul familiei, iubea să deseneze. „E foarte talentat la desen în creion și la modelaj, face și chitară electrică, a făcut și clasică, a fost cooptat într-o trupă”, dezvăluia actorul despre fiul cel mic.

Gheorghe Ifrim s-a născut la 18 decembrie 1971, în București. A absolvit Academia de Teatru şi Film Bucureşti, Facultatea de Teatru, Specializarea Actorie, în 1997.

Urmărește-ne pe Google News