Sunt copilăroasă, sunt o persoană
veselă, visătoare, uneori tristă, extrem de entuziasmată, nerăbdătoare,
pasională, extrem de curioasă, caldă, uneori nesigură, alteori prea sigură,
sunt un om normal, cu stări normale, în funcție de ce trăiesc. Sunt pasionată
de domeniul psihoterapiei, mă regăsesc cu totul în natură și mă bucură orice
călătorie, îmi încarc sufletul de la cei dragi și nu mă opresc din a-mi dori să
mă dezvolt sănătos din toate punctele de vedere. În timpul liber caut echilibru
între încărcare și descărcare de energie din ceea ce trăiesc.
De asemenea, ea a vorbit despre cele mai grele momente cu care s-a confruntat, dar și cele mai amuzante. „Dincolo de rolul de prezentatoare, sunt o persoană conectată la tot ce se întâmplă important în lume, prin diferite canale, merg la concerte, conferințe, întâlniri din domeniul meu sau alte domenii. Echipa Știrilor PRO TV este una minunată, iar colegii mei fac parte din viața mea de foarte mult timp și-i respect și apreciez pe fiecare pentru efortul depus în fiecare zi. Cele mai amuzante momente sunt legate de timpul petrecut cu echipa mea: mai cade un coleg de pe scaun în timpul jurnalului, mai sunt mici sincope tehnice, și atunci trebuie să rămân serioasă ca și cum totul e perfect în jurul meu”, a declarat Monica Dascălu potrivit VIVA!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Județul din România care atrage investiții străine semnificative. Va avea parc industrial nou și se va construi un cargo pentru transport aerian
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor