Klaus Iohannis și Carmen Iohannis, soția sa, au participat marți, 28 iunie, la dineul organizat de regele Felipe și regina Letizia la Palatul Regal din Spania. Prima doamnă a României a atras atenția la eveniment, a purtat o rochie viu colorată, s-a remarcat imediat în mulțime.
Carmen Iohannis a ales pentru întâlnirea cu regele și regina Spaniei, dar și cu alți lideri ai lumii, o rochie roz aprins, de lungime medie. A asortat la această ținută o pereche de sandale nude, un clutch de aceeași nuanță și bijuterii aurii. Părul l-a avut strâns într-un coc, iar machiajul a fost unul discret.
Președintele Iohannis a scris pe Facebook despre întâlnirea lor cu regele și regina Spaniei, a postat chiar și câteva fotografii. „La dineul de gală găzduit de Majestățile Lor Regele Felipe al VI-lea și Regina Letizia cu prilejul Summitului NATO care începe mâine la Madrid”, a scris șeful statului în dreptul imaginilor publicate în mediul online.
Și regina Spaniei, Letizia, a atras atenția la eveniment. Ea a îmbrăcat la dineu o rochie neagră, lungă, la care a asortat o pereche de pantofi stiletto, negri.
La dineu, evenimentul dinaintea Summitului NATO, au fost prezenți și Jill și Joe Biden, președintele Americii. Prima doamnă a ales o ținută albă, la care a încălțat o pereche de sandale cu cristale. Jill Biden, care are 71 de ani, a atras toate privirile în costumul alb.
Nici prima doamnă a Franței nu s-a lăsat mai prejos, Brigitte a participat alături de Emmanuel Macron la dineul de la Palatul Regal din Madrid. Ea a îmbrăcat o rochie turcoaz, peste genunchi, pantofi negri și un clutch negru. La mâna dreaptă, Brigitte Macron a avut o bijuterie impresionantă, un inel cu diamante.
Foto: EPA. Facebook