Ștefania, iubita lui Speak, în vârstă de 25 de ani, este una dintre cele mai sexy artiste din România. Sportul și alimentația sănătoasă au dat rezultate, iar interpreta a căpătat silueta pe care și-a dorit-o. Ștefania a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă.
„Nu țin o dietă strictă, încerc să mănânc cât mai corect, fără prăjeli, fără mâncare grasă, să mănânc regulat, fără să mai sar peste mese. De o lună și ceva am intrat în această rutină de sală și mese regulate și cât mai corecte”, a spus Ștefania.
„Când vine vorba de sală, eu cel mai bine funcționez seara. Nu știu exact de ce. Spre exemplu, Ștefan lucrează mult mai bine dimineața, are cea mai multă energie atunci când se trezește. Eu sunt fix pe dos. Când mă trezesc sunt moale.
Am nevoie de mult timp să-mi revin. Încep cu încâlzirea care conține puțin stretching, după care încep antrenamentul propriu-zis. La final închei cu stretching, ceva asemănător ce fac la început de antrenament”, mai spune iubita lui Speak, potrivit wowbiz.