Vedeta de la Hollywood, fost guvernator al Californiei, Arnold Schwarzenegger a suferit o intervenție chirurgicală de înlocuire a valvei cardiace pe care o are din 1997.

Purtătorul de cuvând al statului a anunțat pe contul său de Twitter că Schwarzenegger, în vârstă de 70 de ani, s-a trezit și starea sa este bună. ”S-a trezit, iar primele sale cuvinte au fost: M-am întors”, a spus Daniel Ketchell.

Cuvintele ”M-am întors” sunt o referire la celebra replică rostită de personajul interpretat de Schwarzenegger în celebrul său film ”The Terminator 2” – ”I’ll be back” (Mă voi întoarce)

Născut în Austria, Schwarzenegger a câştigat de cinci ori concursul de culturism Mr. Universe şi de şapte ori titlul Mr. Olympia, înainte de a se apuca de actorie şi a juca în filme de acţiune precum ”Conan the Barbarian” sau ”Commando”. Celebritatea a cunoscut-o însă cu rolul din ”Terminator 2”.

La începutul secolului XIX a intrat în politică şi a fost ales guvernator de California din partea Partidului Republican în 2003 şi 2006.

În urmă cu câţiva ani, actorul mărturisea că suferă de o malformaţie cardiovasculară congenitală, moştenită de la mama sa. Din acest motiv, a şi fost operat de mai multe ori în ultimii ani.


Citește și: #salvatipipera | Asociația “Metrou Ușor”: Liniile RATB preorășenești până în Voluntari ar degreva stația de metrou Pipera


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.