Dan Bittman face dezvăluiri amoroase. solistul trupei Holograf a mărturisit că, în trecut i-a făcut avansuri fostei zâne a surprizelor, Andreea Marin.
Dan Bittman a fost și rămâne unul dintre marii crai din showbiz-ul românesc. De-a lungul anilor a avut relații amoroase cu femei frumoase și celebre.
Recent, artistul a fost fotografiat în timp ce curta asiduu o tânără. ”Victima” nu era una întâmplătoare, ci chiar Monica Odagiu, despre care s-a tot comentat că ar fi pătruns sub pielea artistului. Iar scenele s-au petrecut într-un cunoscut local bucureștean în fața a sute de oameni.
În cadrul emisiunii "Xtra Night Show", de la Antena 1, Dan Bittman a fost pus să numească o vedetă care i-a refuzat avansurile.
Fără să stea pe gânduri, solistul trupei Holograf a răspuns: "Andreea Marin".
"Și uite ce noroc a avut, numai de... Ea pe vremea aia era... Ea a țintit întotdeauna foarte sus", a mai spus celebrul cântăreț.
Dan Bittman a fost întrebat și despre iubirile sale adevăate.
"Iubirile adevărate le numeri pe degetele de la o mână. Am avut puține, înainte de Revoluție. Era o fată, Delia, dansa la Cluj. Apoi a mai fost o iubire, Simona... Au mai fost... Liliana e Liliana", a mai spus artistul.
De ani buni, Dan Bittman formează un cuplu cu Liliana Ștefan. Cei doi au împreună trei băieți.