Cunoscutul prezentator Dan Capatos a lipsit în ultimele ediții ale emisiunii sale. Moderatorul „Xtra Night Show” a fost înlocuit chiar de către colega lui, cea care s-a alăturat acestui proiect când show-ul a trecut de la Antena 1, la Antena Stars.
De luni până vineri, de la 22.30 până la 0.30, Dan Capatos prezintă emisiunea „Xtra Night Show” la Antena Stars, după ce ani buni show-ul a fost difuzat la Antena 1. În fiecare ediție, moderatorul are diferiți invitați, dar și doi colegi de nădejde: pe Cătălin Bordea și pe Paula Chirilă, cea care s-a alăturat acestui proiect de la începutul acestui an.
Iată că acum, în ediția de vineri, 13 noiembrie, și în cea de luni, 16 noiembrie, Dan Capatos a lipsit de pe post. Cea care i-a luat locul în emisiune a fost Paula Chirilă. Actrița s-a așezat la biroul prezentatorului, s-a îmbrăcat chiar și în sacou, la fel ca el, și a moderat „Xtra Night Show”.
A avut mai mulți invitați, printre care și pe Andrei Ștefănescu. Acesta i-a spus: „Tu ai valoare, ții locul oamenilor de bază”. Până acum, nu s-a aflat motivul pentru care Dan Capatos a lipsit de pe post.
Nu este pentru prima oară când prezentatorul nu apare de la TV. Pe 10 septembrie, Dan Capatos a lipsit de la „Xtra Night Show”, iar Paula Chirilă, cea care l-a înlocuit atunci în emisiune, a spus de ce a lipsit colegul său. Prezentatorul TV de la Antena Stars a plecat la UNTOLD.
„M-am cocoțat aici, pentru că am văzut că este locul gol, m-am primenit frumos, ca să fiu o drăguță”, a glumit Paula Chirilă.
Pentru cei care s-au întrebat unde era Dan Capatos, Paula Chirilă a anunțat telespectatorii că acesta a plecat la Cluj, la UNTOLD, unde se bucură din plin de cele patru zile de festival. „Inculpatul este pe cai mari în seara asta, cred că se distrează, o dată pentru că a scăpat de două zile de lucru, a doua oară știind unde este - la Untold”, a mai spus Paula Chirilă de la pupitrul de prezentator.