Cântăreţul Cristi Minculescu va părăsi formaţia, fiind înlocuit, din data de 3 septembrie a acestui an, de Toni Şeicărescu. Dan Negru a scris astăzi pe propriul blog: „Solutia la criza Iris exista !Prin 92 mi-au tremurat picioarele de emotie pe o scena din Piata Unirii din Timisoara cand i-am prezentat prima data pe Iris…Am rămas fanul lor si nu-mi imaginez ca vreodată, în viaţa asta, am să renunt să ascult, din când în când, ”Strada ta” sau “Trenul fara nas”. Adica am siguranţa că Iris e una dint trupele care-mi va insoti tot restul vietii, oricate alte genuri muzicale, artisti sau trupe vor aparea în anii ce vin”.
Acesta a continuat: „De asta propun o solutie la criza Iris: CUMPĂRAŢI-LE DISCURILE ! Nelu, Valter, Boro, Relu sau Cristi vor simti asta, chiar de luna viitoare! CUMPARATI-LE AZI DISCURILE! E unica dovadă de iubire şi apreciere a unui artist, să-i respecti munca si sa vrei sa o ai la tine acasa. O infuzie de iubire, cuantificata chiar si prin procentele luate de artisti din discurile vandute vor demonstra ca rockul n-a murit…” Citeşte şi: Nelu Dumitrescu, bateristul Iris: „Dacă Cristi Minculescu vrea să se mai întoarcă, nu-l mai primim”