Dana Rogoz și soțul ei au sărbătorit zilele trecute 8 ani de când s-au căsătorit civil. Cu această ocazie, cei doi și-au făcut un cadou special. Actrița a anunțat că ea și Radu Dragomir și-au cumpărat o casă, într-un loc de suflet. Vedeta a publicat apoi imagini cu locuința, pe care trebuie să o consolideze.
Casa pe care Dana Rogoz și soțul ei au cumpărat-o se află la Viscri, un loc drag celor doi. “Aceasta e căsuța noastră, pe care am cumpărat-o de curând. Ne doream de mult timp să facem o astfel de investiție.
Ani la rând am căutat prin satele din Transilvania o căsuță pentru noi. Și cred că pandemia, cu toată perioada de lockdown, ne-a încurajat și mai tare să facem acest pas.
După cum vedeți, e foarte mult de lucru la ea. Trebuie consolidată, trebuie restaurată, așa că mă aștept ca renovarea să dureze câțiva ani. Dar momentan ne e foarte bine și stând în rulota din curtea ei, făcându-ne planuri de cum va fi într-o zi.
În a 194-a zi din an am făcut o lungă plimbare prin sat - eu cu Lia în cărucior, Radu cu Vlad în biciroabă - să ne cunoaștem mai bine vecinii”, a scris Dana Rogoz pe Instagram.