DANI OŢIL a PĂŢIT-O! INVADAT de ŞOARECI!

Comentează

A fost distracţie mare în platoul emisiunii „Neatza cu Răzvan şi Dani", de la Antena 1, încă de la primele ore ale dimineţii. Dani Oţil a început emisiunea cu o povestioară care a stârnit hohote de râs în rândul colegilor de platou.
Prezentatorul le-a povestit tuturor "năpasta" cu care se confruntă de mai bine de o săptămână - a fost invadat de şoricei. "Pe câţiva am reuşit să îi prind, dar a mai rămas unul singur, de care se pare că nu pot scăpa", a mărturisit Dani.
Deşi are nu mai puţin de trei curse de şoareci, matinalul a decis să recurgă şi la metode mai neconvenţionale, în speranţa că va scăpa cât mai repede de musafirul nepoftit.
"Gătesc mai mult pentru şoarece, decât pentru mine. I-am făcut un hamburger, am pus pâine, un strat de ciocolată, slăninuţă afumată, pufarine, patru la număr, o pralină şi un biscuit pe care am presărat scorţişoară", a spus el.
Colegul său, Răzvan. nu a ratat ocazia să îl ironizeze: "Mie mi se pare că de fapt i-ai dat sendvişul tău".
Ba mai mult, Dani a decis să arunce toată mâncarea, în speranţa că va pleca şi şoricelul.
"Am început să arunc tot, ca să nu mai vină. Am aruncat budinca, pastele, chiar am observat că îi plăceau cele scumpe, tagliatelle; de o săptămână mă întreb ce naiba mănâncă, însă nu pot să constat decât că e mai rapid. Ba chiar mi-a mâncat şi praful pentru băutura izotonică, pe mine mă ţinea patru curse, el a mâncat tot într-o noapte şi, pe deasupra, a ros şi o folie de pastile, probabil îl durea o măsea", a încheiat prezentatorul TV.
 
 







Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune Prima Doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
MONDEN
Cosmin Cernat
16:20
Cosmin Cernat dă startul unei noi serii de interviuri. Ce regulă le-a impus invitaților săi
Denise Rifai
16:06
Denise Rifai, noi detalii despre emisiunea la care lucrează, după ce a părăsit „Furnicuțele”. „Va fi ceva WOW”
POLITIC
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
13:21
Primele declarații din PNL, după ce Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
1 oct.
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Ultimele știri
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
17:00
Microsoft a lansat oficial update-ul Windows 11 26H2: de ce e bine să-ți actualizezi PC-ul cât mai rapid
15:30
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
16:50
Noi amenințări făcute de Donald Trump asupra Iranului: „Vor fi loviți foarte puternic, nu vă îngrijorați”
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!
Harta conductelor regionale
Analiză
1 oct.
Coridorul Vertical e cu scandal!