Daniel Buzdugan, care a împlinit 45 de ani, tocmai ce-și pierduse actul de identitate în weekend-ul petrecut la Cluj.  

La nici 24 de ore de la neplăcutul incident, Buzdu a aflat de la Mihai Morar și Emma, că în mai puțin de 4 ore are avion spre Roma. Două bilete de avion și câteva ore el cu el în Capitala Italiei. Acesta a fost cadoul pe care Buzdu l-a primit anul acesta de la colegi.

 „23 septembrie părea a fi o banală zi de naștere, din viața mea. Am plecat către radio dimineața la prima oră fără a știu absolut nimic despre marea surpriză, pe care mi-o pregătiseră colegii mei: un bilet dus întors în aceeași zi la Roma… doar că nu mai aveam buletinul, mi-l pierdusem în weekend la Cluj”, explică Buzdu.

Daniel Buzdugan, aniversare cu peripeții după ce și-a pierdut buletinul

„Cu ajutorul unor oameni sufletiști am reușit să îmi fac buletin nou într-o oră și să prind zborul de 12.50. În aeroportul Fiumicino – l-am cunoscut pe Eugen, care aștepta pe cineva, m-a salutat și a spus că mă poate duce cu mașina lui până în centrul Romei.

Aflând pe drum că este ziua mea și povestindu-i toată istoria venirii mele la Roma a zis că nu se poate să nu vorbească cu prietenii lui italieni, care dețineau un aerodrom și să-mi aranjeze o plimbare cu elicopterul deasupra Romei. Așa am avut parte să-l întâlnesc pe Claudio actor, pilot, care a jucat și în James Bond. Vreau să mulțumesc din inimă tuturor pentru una din cele mai spectaculoase zile din viața mea”, povestește Daniel Buzdugan.

Vrea să învețe să gătească

Daniel Buzdugan nu face parte din rândul bărbaților care se pricep la gătit, însă se declară un mare pofticios.

„Mi-ar plăcea să gătesc, dar problema mea este că nu știu de ce să mă apuc, adică am atâtea chestii în cap, încât ok, hai să o fac și pe aia. Salatele îmi plac foarte mult și chiar îmi ies foarte bine”, ne-a povestit el.

„Pe soția mea nu prea o ajut, pentru că nu mă lasă. Asta e o problemă a femeilor: „nu te băga, că nu știi, lasă că fac eu!”. Ar trebui să fie lăsat copilul, soțul să se dea cu capul de pereți cum ar veni, să greșească”, este el de părere.

Dacă mama sa l-a protejat și l-a ținut departe de aragaz, iată că și partenera lui de viață a adoptat aceeași rețetă. “Când văd că e obosită, nu zic: ‘Auzi, fă și mie ceva de mâncare!’. Îi spun: ‘Stai, odihnește-te, că mă duc să fac eu de mâncare . Și când aude tigăi care pică, farfurii, caut aia, furculițe, gălăgie, își închipuie că se va întâmpla o nenorocire și atunci vine repede și mă salvează”, a declarat, pentru Libertatea, Daniel Buzdugan.

Citeşte şi:

DIICOT cere ajutorul FBI pentru efectuarea analizelor privind ADN-ul Luizei Melencu și pentru realizarea profilului psihologic al lui Gheorghe Dincă

Cum încearcă să își revină o comunitate din Mexic, la doi ani după un cutremur devastator

Interviu cu Markus Villig, fondatorul Bolt. A abandonat facultatea și nu are carnet de conducere: „Nu toată lumea trebuie să-și cumpere o mașină”

„Am DIVORȚAT, dar am hotărât să nu știe nimeni!” » Anamaria Prodan a scăpat declarațiile care înconjoară România!
PARTENERI - GSP.RO
„Am DIVORȚAT, dar am hotărât să nu știe nimeni!” » Anamaria Prodan a scăpat declarațiile care înconjoară România!
BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
Filmul accidentului în care doi frați au murit pe loc, în Teleorman: "Cică avea 180 la oră. I-a făcut țăndări"
Observatornews.ro
Filmul accidentului în care doi frați au murit pe loc, în Teleorman: "Cică avea 180 la oră. I-a făcut țăndări"
Horoscop 5 august 2021. Berbecii au parte de o zi interesantă, cu multe momente deschise către nou
HOROSCOP
Horoscop 5 august 2021. Berbecii au parte de o zi interesantă, cu multe momente deschise către nou
Vizita la un mecanic auto a devenit o loterie. Ce a pățit un român a cărui mașină pierdea ulei
Știrileprotv.ro
Vizita la un mecanic auto a devenit o loterie. Ce a pățit un român a cărui mașină pierdea ulei
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!
PUBLICITATE
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!