“Bundița a venit alaltăieri (n.n. miercuri) de la Straja, județul Suceava, de la meșterul cojocar care mi-a făcut-o. Este foarte frumoasă, realizată din lână și piele de oaie, și făcută pentru mine de acest meșter cojocar extraordinar de talentat. De altfel, el a fost invitat și la Săptămâna Modei de la Paris, numai la noi în țară nu este cunoscut. Are 70 de ani și face cojoace de la vârsta de cinci ani!”, spune realizatorul de la Radio Zu. De altfel, telespectatorii Antenei 1 vor avea ocazia să-l cunoască pe Constantin Juravle (70 de ani), cojocarul din Straja despre care vorbește Buzdu, diseară, la “Ie, Românie”, emisiunea prezentată de Mircea Radu, la Antena 1.
Bundița nu este singura achiziție a lui Daniel Buzdugan din frumoasa Bucovină. El a mai adus acasă șase ouă încondeiate manual de Elena Torac (47 de ani), meșter popular din Brodina, județul Suceava, pe care telespectatorii o vor putea cunoaște, de asemenea, diseară, la Antena 1. “Sunt ouă de struț, găină și gâscă, absolut minunat realizate. Doamna îmi povestea că sunt foarte migălos de realizat, La un ou de struț, de exemplu, lucrează o săptămână”, a mai spus Daniel.
Diseară, de la ora 20.00, la Antena 1, jurații Andreea Bălan, Nicolai Tand și Cosmin Seleși vor alege cea mai frumoasă și harnică fată din Bucovina și cel mai talentat localnic, în finala “Ie, Românie” desfășurată la Putna, în județul Suceava. Fetele și talentele care vor apărea în fața juriului de la București sunt descoperite de Mirela Vaida și Daniel Buzdugan în localitățile Putna, Straja și Brodina, pe care le-au bătut cu piciorul, bătând din poartă în poartă.
Citește și
Ion Caramitru împlinește 76 de ani. Actorul a cerut să fie sărbătorit discret