Daniela Crudu şi Vica Blochina, piese vestimentare surpriză în aventura „Asia Express”. Vesele, efervescente şi mereu puse pe şotii, cele două nu doar că au acceptat imediat provocarea de a face echipă în cadrul celui mai solicitant reality show difuzat în primăvara anului viitor de Antena 1, „Asia Express”, ci au luat foarte în serios competiţia.
Mai exact, fetele şi-au imprimat tricouri cu mesajele „Cruduţa mea” şi „Vica, my love”, pe care au început deja să le poarte.
„Noi suntem o echipă şi cei de acasă vor vedea asta. Sunt convinsă că oamenii nu cred că putem renunţa la condiţii bune de viaţă, dar vor si surprinşi să ne vadă în această cursă. Chiar şi noi ne-am depăşit limitele!”, a declarat Daniela.
Daniela şi Vica nu sunt singurele care au apelat la o strategie neobişnuită pentru a obţine victoria la „Asia Express”. Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu au decis să se îmbrace la fel, convinși fiind că acest lucru le va purta noroc. Mai mult, atunci când au fost nevoiți să își cumpere haine, pentru că temperaturile erau foarte scăzute, cei doi au ținut neapărat să își cumpere aceleași haine. Dacă acest lucru le va purta sau nu noroc, dacă îi va ajuta în vreun fel să ajungă în Thailanda, destinația finală, telespectatorii vor vedea în primăvara anului 2018 la Antena 1. Asia Express este un reality show ce duce aventura la un alt nivel. 7 perechi de vedete vor avea de parcurs un traseu de aproape 5000 de km prin Vietnam, Laos, Cambodgia și Thailanda.
Citește și