Faimosul actor a devenit în ultimul timp o vacă de muls. Criza şi, aşa cum zice el, maganerul său l-au adus aproape de faliment. Investiţiile neprofitabile, ce ar mai fi luat pe sub mână contabilul său, plus datoriile către Fisc l-au adus pe Cage într-o situaţie ingrată.
Silit să plătească statului 6.617.550 $ pentru impozite neplătite între anii 2002 şi 2007, actorul a fost anunţat că mai trebuie să dea încă pe atât pentru anul 2008.
Conform lui Sam Levin, fostul său manger, cu care se judecă, Nicolas Cage avea în 2008 15 "palate" în toată lumea, patru iahturi, un avion personal, bijuterii şi piese de artă în valoare de mai multe milioane de dolari. Chiar dacă l-a acuzat că l-a adus, datorită incompetenţei, într-o situaţia financiară "catastrofică", vedeta a declarat pentru TMZ că toate datoriile vor fi achitate.