„Am început să fac mișcare la aproximativ 7 luni după nașterea celui de-al treilea copil. Am simțit cu toată ființa mea că de asta am nevoie ca să mă simt mai bine în pielea mea”, a spus Lavinia Petrea în emisiunea „Vorbește lumea”.
În prezent, jurnalista face sală sub îndrumarea unui antrenor personal. „Mai este un motiv pentru care m-am ambiționat să mă reapuc de mișcare, soțul meu. El face mișcare aproape în fiecare zi acasă, chiar și cu copiii pe el, pe sub el”, a continuat.
„Țineam tot felul de diete în adolescență, nu mă simțeam prea bine și întotdeauna aveam impresia că sunt prea grasă. (…)
Sunt perioade în care simt că îmi este foame și că vreau să mănânc mai mult decât de obicei și mă las să fac asta. Mai ales dacă nu e vară și nu trebuie să mă îmbrac în costum de baie”, a mai spus.
În ceea ce privește alimentația, Lavinia susținea în trecut că se apropie de cea a copiilor ei, adică mănâncă sănătos și nu face excese.
„Cu alimentația copiilor am fost așa, mai rebelă, mai atipică, i-am băgat pe o dietă cât mai aproape de a noastră.
Nu mi se pare normal să-i păcălești cumva, ei să mănânce ceva și pe tine să te vadă mâncând cu totul altceva. Și asta ne obligă pe noi, ca familie, să mâncăm cât se poate de sănătos. Nu m-am băgat la o dietă strictă.
Am încercat să am o dietă echilibrată, care să mă ajute să-mi păstrez o anumită greutate. Sâmbăta mai fac excese și atunci o las mai moale în următoarele zile”, a mai adăugat ea.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!