Alex Delea și Elena Chiriac au fost invitați astăzi în emisiunea lui Cătălin Măruță, la Pro TV. Cei doi au participat la un joc interesant și au făcut publice detalii mai puțin știute din Republica Dominicană. Cătălin Măruță i-a provocat să recunoască ce alimente au consumat, legați la ochi și cu nasurile prinse cu niște clești.
Cel care a ieșit învingător a fost Alex Delea. Constănțeanul a ghicit cele mai multe dintre preparatele pe care le-a gustat.
„Parcă mi-ai oprit și gustul. Simt că îmi bubuie capul de la cleștele ăsta”, a spus Alex Delea când Măruță i-a pus cleștele pe nas, potrivit Fanatik.
„Lasă-mă să câștig ceva în viața asta”, i-a zis Elena lui Alex, rugându-l să nu mai ghicească toate alimentele.
Alex Delea a dezvăluit în emisiunea lui Măruță cum a reușit să supraviețuiască la „Survivor”.
Băiatul a recunoscut că își îndesa în gură orice era comestibil, pe ascuns, pentru că nu avea voie nimeni să mănânce mai mult decât li se dădea sau făceau ei rost pe insulă. Asta se întâmpla după fiecare recompensă culinară.
„Noi doi la recompense eram cei mai mâncăcioși. Eu am vomitat după o recompensă”, a declarat Elena Chiriac la Pro TV.