„Când Maira i-a spus surioarei ei mai mici „La mulţi ani, Amînă”, şi a pus-o să sufle în lumânare, ne-a topit pur şi simplu!

E o bucurie infinită, iar cel mai mult mă bucură că sunt două surori care se iubesc tare mult.

Diana Bart i-a rupt turta fiicei sale. Imagini de la eveniment. „A ales banii, cheia de la maşină şi rujul”

Am ales modelul tortului împreună cu Maira, care a pupat-o de cum s-au trezit şi i-a urat la mulţi an. Toată ziua a îmbrăţişat-o, ea i-a ales şi rochiţa pentru petrecere, a fost tare implicată”, spune Diana, pentru okmagazine.

„A ales banii, cheia de la maşină şi rujul. Sper să iasă ceva bun din toate astea. Maira a ales iconiţa, pixul şi cheia de la maşină”.

Imediat după ce au încheiat petrecerea, Diana, Mihai, Amina şi Maira au plecat într-o vacanţă de 5 stele, în Antalya.

„Darul nostru pentru fete a fost o săptămână de vacanţă într-un resort pentru familie şi copii din Antalya, unde petrecem acum. Sunt fericită la superlativ, simt că am făcut totul în viaţă şi nimic nu-mi mai lipseşte.

Suntem tare fericiţi, mai ales că avem două fetiţe cuminţi şi dulci. Pe de altă parte, mă simt istovită, este foarte greu, cu tot ajutorul pe care îl am, dar mă ridic de câte ori mă gândesc la fericirea pe care ne-o aduc şi la tot ceea ce urmează în viaţă alături de ele”, spune Diana Bart.

Citeşte şi:

Băluță contra jurnaliștilor de investigație. Ieri, primarul a pierdut procesul, azi e un alt episod cu Tolontan ca martor la DNA. Cazul a ajuns în raportul Comisiei Europene

REPORTAJ. „Domnilor, ce vreți de la niște săraci care nu înțeleg?!”. Vaccinarea în comunele sucevene cu rată de 1,99%

În Popești-Leordeni măsori trotuarul cu rigla: 5 centimetri, plus 15 cm de bordură. „Bătaie de joc”

„Mă ațâța degeaba, dar ce mi-a propus azi e prea mult” » O actriță, dezvăluiri spectaculoase despre o aventură cu „cel mai frumos bărbat”
PARTENERI - GSP.RO
„Mă ațâța degeaba, dar ce mi-a propus azi e prea mult” » O actriță, dezvăluiri spectaculoase despre o aventură cu „cel mai frumos bărbat”
Cine este de fapt amanta lui Reghe. Detalii BOMBĂ au ieșit la iveală! Cadouri extravagante și...
Playtech.ro
Cine este de fapt amanta lui Reghe. Detalii BOMBĂ au ieșit la iveală! Cadouri extravagante și...
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs explozia de la nunta din Dolj. Prietenul mirilor, lovit de un proiectil, e în stare gravă: "A fost pur şi simplu o grenadă!"
Observatornews.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs explozia de la nunta din Dolj. Prietenul mirilor, lovit de un proiectil, e în stare gravă: "A fost pur şi simplu o grenadă!"
Horoscop 30 iulie 2021. Săgetătorii scot la lumină anumite adevăruri, unele dintre ele foarte dureroase
HOROSCOP
Horoscop 30 iulie 2021. Săgetătorii scot la lumină anumite adevăruri, unele dintre ele foarte dureroase
Milionarul lăsat pieton de Poliția Locală Constanța. I-au ridicat bolidul Ferrari parcat neregulamentar
Știrileprotv.ro
Milionarul lăsat pieton de Poliția Locală Constanța. I-au ridicat bolidul Ferrari parcat neregulamentar
Arabii se implică pentru resuscitarea unui brand cu tradiţie din România. "S-a semnat acordul". Cine e compania uriaşă din zona Golfului
Telekomsport
Arabii se implică pentru resuscitarea unui brand cu tradiţie din România. "S-a semnat acordul". Cine e compania uriaşă din zona Golfului
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%
PUBLICITATE
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%