Întrebată cum i-a venit ideea unei astfel de melodii, Diana a mărturisit: „Desi „Fiţe de Bucureşti” este o piesă parodie, ea aduce în prim plan o anumită realitate a zilelor noastre, care pe noi ne-a inspirat în demararea acestui nou proiect. Împreună cu Gabriel Alexandru am petrecut câteva zeci de ore în studio, iar rezultatul este acest nou single. Am ales acest sound pentru că eu mă simt cel mai bine pe scenă cu band și nu vreau să renunț la această idee. Piesa se poate cânta foarte bine live și sper să ajungă la inimile publicului cât mai curand”.
„Sunt genul de om care nu a fost statornic într-o anumită zonă muzicală, tocmai de aceea primul meu album a fost practic un all style fusion și a câștigat pentru numărul de vânzări premiu la RTH Bacău 2012. Această schimbare de stil pe care am adoptat-o, este o provocare pentru mine, dar și un pas pe care eu vreau să îl fac în evoluția mea muzicală și sper să vă placă”, ne-a mărturisit Diana Matei.