Lumea telenovelelor este în doliu, după ce actriţa Celmira Luzardo a încetat din viaţă. Decesul s-a produs în urma unor probleme respeiratorii. Vedeta, care a murit la Bogota, era bolnavă de cancer.
Celmira Luzardo este cunoscută telespectatorilor români şi nu numai şi graţie rolului Catalina Angel pe care l-a jucat în telenovela de mare succes "Betty cea urâtă". Ea a fost cea care a ajutat-o pe Betty să se schimbe şi să devină din "răţuşca cea urâtă" o femeie atrăgătoare.
Actriţa columbiană a cunoscut perioada sa de glorie între anii '70 şi '90. De-a lungul timpului, a jucat în numeroase seriale care s-au bucurat de succes la public.
În ultima perioadă, Celmira Luzardo se retrăsese din lumina reflectoarelor.