„Perioada exilului m-a slăbit cel mai mult. De la al doilea exil, am intrat cu băieții mei în apă și mi-au zis: „Mamăăă, Doru, ai cam slăbit, ce-i drept”, a povestit fostul concurent la Pro TV.

Doru, la fel ca și alți concurenți care au ieșit din competiție a menționat că lipsa hranei a fost printre cele mai grele condiții la Survivor.

„Da, e greu. Ajungi sălbatic, ajungi animal. Te bucurai doar de orezul de la recompensă, cei doi cartofi și puțin ulei. În rest, cocos tati, cocos…Cred că avem sute de cocoși personal ( nr. pe care i-a mâncat)

Doru Răduță a slăbit 15 kilograme la „Survivor România”. Prima apariție la TV după ce a părăsit competiția

„Mă bucur că am căpătat și încrederea lor (nr.a colegilor). Conștientizau că în echipa lor au parte de un coleg bun, puternic. Și eu, și Delea, și Blaze aveam o încredere în noi”.

Alexandra Gog a avut o curiozitate. „Cine te-a enervat cel mai tare?, l-a întrebat ea pe Doru Răduță.

„Am fost cumva deranjat la primul joc pierdut de noi, în care eu nu mi-am adus aportul. I-am luat cumva la rost pe toți în barcă.

Am pus tot acest eșec pe baza lipsei de acoperiș. Ne ploua noaptea de nu mai aveai parte de somn. Ei dormeau într-un colț unde nu prea ploua. M-am luat cu ei, mi-am dat seama că au luat-o ca pe un reproș”, a spus Doru.

Urmărește-ne pe Google News
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
GSP.RO
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
Despărțire surpriză pe piața media din România. Prezentatoarea TV e singură după 13 ani
Playtech.ro
Despărțire surpriză pe piața media din România. Prezentatoarea TV e singură după 13 ani
MApN schimbă legea pregătirii românilor pentru apărare. Modificări importante în caz de război
Observatornews.ro
MApN schimbă legea pregătirii românilor pentru apărare. Modificări importante în caz de război
Horoscop 6 iulie 2022. Balanțele se simt vizate de săgețile otrăvite ale unor personaje cu care se intersectează uneori
HOROSCOP
Horoscop 6 iulie 2022. Balanțele se simt vizate de săgețile otrăvite ale unor personaje cu care se intersectează uneori
Lovitură pentru fumători, de la 1 august
Știrileprotv.ro
Lovitură pentru fumători, de la 1 august
Violată şi bătută de două ori în doar câteva ore. O refugiată ucraineană, clipe de COŞMAR în locul de cazare
Orangesport.ro
Violată şi bătută de două ori în doar câteva ore. O refugiată ucraineană, clipe de COŞMAR în locul de cazare
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea

Nici un comentariu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

regulile comunitatii