Veștile de la Minitel i-au răvășit pe cei patru băieți de pe ”Insula Iubirii”, lucru observat de fetele din jurul lor. ”Bogdan cred că este cel mai dărâmat dintre toți, el a venit pentru distracție, nu ca să își testeze relația și nu cred că se aștepta ca ea să se îndrăgostească pe partea cealaltă. El știe, dar nu vrea să recunoască în fața lumii acest lucru, nu cred că vrea să le dea satisfacție celorlalți. Când vine vorba de ea, Bogdan nu permite altora să spună ceva de rău, chiar dacă uneori știe că unele lucruri sunt adevărate”, a remarcat Nico.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/10/mirela-si-ionut-1-412x620.jpg)
Pentru cei patru băieți, seara s-a încheiat la Bonfire, iar vestea a părut mai degrabă să îl încânte pe Ionuț, în timp ce Bogdan devenea tot mai neliniștit. Ceea ce Răzvan nu știa era că ceremonia focului o implică pe Cati, dar și pe el, care trebuie să răspundă pentru toate acțiunile și declarațiile lui făcute cu scopul de a-și crea imaginea unui bărbat suprem. Întrebat din nou dacă este adevărat că a bătut-o pe Cati în reperate rânduri, acesta a început să dea înapoi și să recunoască pe rând minciunile spuse în interviuri, dar și insultele aduse la adresa echipei ”Insula Iubirii” în timp ce credea că nu este filmat. După ce s-a plâns că Insula l-a dat peste cap cu prea multe petreceri și un drum foarte lung și obositor, Răzvan a negat faptul că ar fi mințit la casting doar ca să fie acceptat în emisiune. ”Nu e adevărat, ea mă știa că i-am făcut mult rău și am vrut să îi arăt că aici sunt altfel”, a spus acesta. În fața imaginilor în care Cati și George se sărută, Răzvan a spus că a pentru el testul a luat sfârșit. ”Am văzut cu ce fel de femeie am stat doi ani. A picat în ispită cu copil cu tot, vai de capul ei”, a spus acesta încercând să pară jignit.
Ionuț, cel care și-a dorit să ajungă la Bonfire, a anunțat că este pregătit să renunțe la brățară. ”Să îi conving că brățara e simbolul… Așa mă și bronzez frumos”, a spus acesta, îndemnându-l apoi pe Răzvan să facă la fel. ”Ai zis că dacă vezi ceva aici, o arunci în foc”, a spus Gojman, însă Răzvan a refuzat. ”Vreau s-o arunc de față cu ea, la final, să vadă că relația noastră s-a încheiat”, a spus acesta inițial, doar pentru ca până la urmă să ajungă la concluzia că vrea să renunțe la ea. ”Oricum, după ce am văzut, nu o voi ierta, eu o s-o respect până la capăt, pentru că am venit cu ea aici”, a mai spus Răzvan care apoi imediat a fost cuprins de îndoială. ”Aș vrea să mai văd odată dacă s-au sărutat acolo”, a mai spus acesta, reușind să stârnească râsetele celorlalți.
Tot în ediția de duminică seara, 28 octombrie, Bogdan de la „Insula Iubirii” a scos la iveală amănunte uimitoare despre femeia alături de care a stat timp de șapte ani. Speriat că o va pierde și că Hanne se va îndrăgosti de Andi, acesta s-a confesat în fața camerelor, în ediția de duminică, 28 octombrie.
Citește și
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f7fd7782792d12fd53c6d20b15af1681.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a528f045569eb8328e99e89bb61df9fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6615a1ee13e3acfca649e89fed3c104c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_41541f4ae7134744d6554d3784e31828.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_91eefd48afc5a39782ea95b26fa810c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fb658d98a87c54d0bd263f45991d3b13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_3c4923ceb7c2524fe6ff07a84d6855c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f7fdea2246e58a1005625f334fab02d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_788f00c8a5fb5288c63db02505e18945.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_bdb006332062c53098dd9a023c3273b0.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5de453c83a088d224d579ce78616193c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_499d7f4b19f26d0bb50ddb6e3a74f3f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_8de8a0d05bcdd00429024a56b0485b17.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d6dc069aa64f6d90993d738add9ac973.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_34a3adc470e3bdb1b87b2d25b470b797.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_1e7eddc961f8e772c0b27db8cb7772af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/10/cati-si-razvan-e1540805546565.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_93ebf2ba0f7b5bef2be279b3db5a0e33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5370c2ebfe29edf13e03956955729306.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/masina-a-politiei-romane-politia-rutiera-in-trafic-bucuresti-romania-2023-e1776342096687.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/pret-cirese-amzei-obor-e1778949798822.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_58fd326786ee59e59aa5358eec49db88.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_41384457c42466a4d720ce7d3728df07.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dara-reprezentanta-bulgariei-la-eurovision-2026-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/profimedia-1099627467-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_58bb86d0d36b3fcb8090e0ed4020d78a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_bcf7104c51aa29e58c346e0f7dff15b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/presedintele-nicusor-dan-conferinta-palatul-cotroceni-22-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-6-scaled-e1778942358313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-17-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-ne-dam-cu-parfum-pe-incheietura.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/lalele-olanda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/barbat-cumparat-caine-robot.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/caine-avion-animale-de-companie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sertarul-de-detergnet.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-barbatii-isi-ridica-manecile-la-camasa-pana-la-cot.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/duelul-dintre-george-em--lahovary-proprietar-ziarului-lindependence-roumaine-si-nicolae-filipescu-fost-deputat-si-primar-al-bucurestiului-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/img0243-scaled.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/furtuna-ploaie-bucuresti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dumitru-prunariu4325-copy-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/un-an-cu-nicusor-dan-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/protest-aur-impotriva-legii-vexler--foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/inflatie--foto-ilustrativ-shutterstock2703096057-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/scaderea-economica-a-romaniei-shutterstock2745876887-copy-3.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.