0-126823-duffy.jpgCântăreaţa galeză Duffy a fost marea câştigătoare la gala BRIT Awards, care a avut loc miercuri seară, la Londra, după ce a câştigat trei trofee, inclusiv pentru cel mai bun album, „Rockferry.

În vârstă de 24 de ani, Duffy,  care a câştigat un premiu Grammy în Statele Unite în urmă cu 10 zile, a primit la gala aseară şi premiile BRIT pentru cea mai bună cântăreaţă britanică şi cel mai bun debut.

Atât Duffy, cât şi trupa Coldplay, care au interpretat la gală piesa „Viva La Vida”, au primit câte patru nominalizări. După ce a câştigat trei premii Grammy, inclusiv pentru cel mai bun cântec al anului, Coldplay, una dintre cele mai cunoscute trupe pop-rock britanice, a plecat de la gala BRIT Awards cu mâinile goale.

În privinţa celorlalte categorii, au fost consemnate câteva surprize. Veterani ai stilului heavy metal, muzicienii de la Iron Maiden s-au impus în mod surprinzător la categoria „cea mai bună trupă britanică live”.

Americanii de la Kings of Leon, ale căror vânzări din Marea Britanie şi Australia le eclipsează pe cele din propria lor ţară, au fost ceilalţi mari câştigători ai serii, deoarece au fost recompensaţi cu premiile BRIT pentru cea mai bună trupă internaţională şi cel mai bun album internaţional.

Katy Perry a fost desemnată cea mai bună cântăreaţă internaţională, iar starul hip-hop Kanye West a câştigat premiul BRIT pentru cel mai bun cântăreţ internaţional.

Premiul pentru cel mai bun cântăreţ britanic a revenit lui Paul Weller, iar trupa Girls Aloud a primit premiul publicului pentru cel mai bun cântec britanic, „The Promise”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.