Medicii legişti au dat sentinţa în cazul morţii lui Michael Jackson Misterul în cazul morţii lui Michael Jackson începe să se dezlege, după mai bine de două luni de la deces. Ieri, medicii legişti au confirmat oficial faptul că megastarul a fost ucis, iar anchetatorii îl vor pune sub acuzare pe medicul personal al cântăreţului, cardiologul Conrad Murray, cel care i-a administrat un anestezic foarte puternic megastarului.
În documentul eliberat de Institutul de Medicină legală din Los Angeles scrie clar că în corpul lui Michael Jackson a fost găsită o doză mortală din puternicul anestezic Propofol, dar şi alte calmante, care, combinate, i-ar fi cauzat decesul regelui muzicii pop. Astfel, în noaptea dinaintea morţii lui Michael, medicul i-a dat acestuia mai întâi o pastilă de Valium.
Şi pentru că starul nu reuşea să adoarmă, Murray i-a administrat, intravenos, Lorazepam, iar apoi Midazolam, analgezice foarte puternice. La ora 10.40, la insistenţele lui Michael Jackson, doctorul i-ar fi făcut acestuia o injecţie cu 25 de miligrame de Propofol (Diprivan). După mai puţin de două ore, cardiologul şi-a găsit pacientul fără suflare. Aceste date fac tot mai plauzibil scenariul poliţiştilor, cum că Murray ar fi criminalul, şi au de gând să-l acuze oficial pe acesta de moartea megastarului. Ei se bazează şi pe dovezile strânse în urma percheziţiei făcute în casa medicului. Aici, anchetatorii au găsit mai multe flacoane de calmante, pe care doctorul obişnuia să i lea starului. Printre acestea se numără Tamsulosină, Temazepam, Clonazepam, Trazodonină şi Tizanidină.