Edi Stancu: ”Vreau să am 60 de kilograme”

Comentează

Edi Stancu, coordonatorul baletului şi a coregrafilor emisiunii «Dansez pentru tine», de la Pro Tv a acordat un interviu în care povesteşte despre schimbările care vor avea loc în cel mai nou sezon al emisiunii care începe la Pro TV pe 19 martie. De asemenea, el a anunţat că echipa pe care o conduce are opt noi membri şi că şi-ar dori să aibă din nou 20 de ani şi să fie ...mai slab.

Tu şi baletul aţi obişnuit telespectatorii cu dansuri din ce în ce mai spectaculoase de la sezon la sezon. Ce propui telespectatorilor în noul sezon “Dansez pentru tine” din punctul de vedere al coregrafiilor baletului?

Voi încerca să surprind telespectatorii cu o schimbare de stil, cu o nouă viziune, alegând astfel bucăţi muzicale cât mai diferite faţă de stilul cu care v-am obişnuit.

Din rândul concurenţilor din ultimul sezon al emisiunii aţi racolat un nou membru: Elena Voscoboinic. De ce ai ales să o păstrezi pe Elena în balet?

Elena, pe lângă faptul că are calităţi de dansatoare vizibile şi pentru profesionişti şi pentru public, ne-a convins mai ales prin felul cum transmite sentimente în timp ce dansează.

Ce simţi ca şi coregraf-coordonator când vezi că din mâna ta foşti concurenţi cum sunt Petrişor, Vova, Oana, Elena au ajuns să danseze la un nivel profesionist şi să facă o meserie din dans, iar Bogdan Boanta a ajuns chiar coregraf?Este “Dansez pentru tine” pe lângă un loc unde visele devin realitate şi o şcoală de dans pentru unii concurenţi?

Mulţi dintre concurenţii de la “Dansez...” au făcut sau fac parte din trupe, dar ceea ce m-a făcut să îi aleg este plăcerea de a dansa, faptul că dansul e mai mult decât o pasiune pentru ei, este felul lor de a se exprima!

Mai sunt şi alţi membri noi în baletul emisiunii? Cum i-ai găsit? Ce aduc ei nou baletului emisiunii?

Da, există opt membri noi. S-au făcut preselecţii. Era nevoie de un suflu de energie pozitivă, prospeţime şi motivaţie.

O parte dintre dansatorii pe care telespectatorii i-au văzut în sezoanele trecute ale emisiunii nu se mai regăsesc în balet. De ce s-a schimbat componenţa baletului în sezonul al nouălea?

Am considerat că munca pe care o facem aici nu are sorţi de reuşită decât dacă constituie o prioritate pentru toţi cei din trupă. Pentru ca dansul să arate bine trebuie să crezi în ideea de “TRUPĂ”!

Arhiva foto

Care este cea mai mare satisfacţie a ta ca şi coregraf şi coordonator al baletului emisiunii “Dansez pentru tine”?

Fac ceea ce îmi place!...şi e extraordinar să fii coregraf şi să existe un show de dans ca acesta, pe care să îl coordonezi, să poţi avea aceeaşi trupă de 4 ani, iar publicul să înţeleagă ceea ce transmiţi şi să înţeleagă.

Dar cel mai mare regret?

...că nu am 20 de ani şi 60 de kg! :)

Ce visuri ai tu în ceea ce priveşte dansul? Ce ţi-ai dori să faci pe viitor în acest domeniu?

Să existe baletul Pro Tv cât mai multă vreme, să existe emisiuni care să necesite balet şi să fac şi un musical cu această trupă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Spectacolul „Apolodor” de la Circului Metropolitan București | sursa foto: PR
14:25
Spectacolul vizionat de peste 15.000 de oameni revine la circ. Ce se întâmplă pe 3 și 4 octombrie în București
Românii cheltuie de 13 ori mai mult pe țigări și alcool decât pe educație
13:46
Românii dau de 13 ori mai mulți bani pe țigări și alcool decât pe educație. Cât cheltuiesc lunar pe vicii
MONDEN
Laura Cosoi și familia
15:00
Imagini adorabile cu fetițele Laurei Cosoi. Tabloul complet de familie
Adela Popescu si patrupedul Dogman
14:56
Adela Popescu are nevoie de ajutorul oamenilor, după ce câinele familiei a dispărut. „Dogman s-a pierdut. Poate îmi lăsați un mesaj”
POLITIC
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
14:59
George Simion a anunțat că AUR nu votează niciun fel de guvern până când nu va fi eliberat Călin Georgescu: „De ziua mea l-ați arestat”
Președintele României, Nicușor Dan, alături de omologul său ceh, Petr-Pavel. Sursă foto: Profimedia Images
14:22
Ce mesaj a transmis Nicușor Dan chiar înaintea votului din Parlament pentru învestirea guvernului Siegfried Mureșan
Ultimele știri
LiveText
15:25
LIVE TEXT Guvernul Siegfried Mureșan a picat cu 182 de voturi. Doar 197 de deputați și senatori au votat
BREAKING NEWS
15:25
Guvernul Mureșan a picat la votul din Parlament. Ce urmează după respingerea Cabinetului
15:22
Emisiunea în care Pepe ar merge alături de soția lui: „Se câștigă totul”
15:05
35 de zile consecutive de ploaie în Tokyo. Prețurile la alimente s-au dublat, iar populația suferă
TRENDING
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
09:40
Anca Țurcașiu își schimbă viața și părăsește Capitala. Ce casă și-a cumpărat artista împreună cu Călin, iubitul ei
12:00
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
Statiunea Sovata
14:19
Turismul balnear din România se reorientează spre wellness. Ofertele din Sovata care combină vacanța „la băi” cu SPA-ul încep de la 730 de lei/zi
o persoană care folosește un laptop pentru a efectua o rezervare online, ținând un card de credit într-o mână și tastând cu cealaltă
12:29
Tehnica ingenioasă prin care escrocii îți pot fura banii din cont când ești în vacanță. La ce trebuie să fii atent când scanezi un cod QR
Parcul Național Timanfaya, Spania –  Un bucătar pregătește pui la grătar pe căldura vulcanică în restaurantul El Diablo
10:34
Restaurantul unic în lume unde mâncarea este gătită cu căldura emanată de un vulcan activ: „O experiență de neuitat”
Pilot de avion în cabina aeronavei
08:29
Cât de obosiți sunt, de fapt, piloții din avioanele cu care zburăm. Regulile stricte din Europa și avertismentul experților privind orele de muncă
O persoană care a activat modul avion pe telefon
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Procurorul european Cătălin Borcoman
Exclusiv
12:44
Parchetul European investighează, inclusiv în România, achiziții militare realizate din bani europeni
sedinta consiliu saliste copy
12:30
Consiliul local din Săliște, Sibiu, a zis „nu” proiectului minier de 400 de milioane de euro privind exploatarea de magneziu. La Rășinari se face referendum împotriva carierei
DNA - TIMIS - SUSPECTI FURT MOTORINA ID11537-INQUAM-PHOTOS-CORNEL-PUTAN copy
Analiză
10:05
Dosarul „Motorina” de la Timișoara, după o anchetă DIICOT: 91 de persoane declarate nevinovate fiindcă „fapta nu există”. „Este inexplicabil de ce nu s-a efectuat un flagrant”
Un avion de luptă F/A-18 Hornet surprins în zbor în timp ce efectuează o manevră de urcare pe un cer înnorat.
08:22
Alertă în cursul nopții la granița României: două avioane F-18 spaniole ridicate de la sol după detectarea unei ținte aeriene
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri