Cătălin Botezatu şi partenera lui, Liuba Savitchi, au cele mai mari şanse să câştige concursul, dacă luăm în considerare reuşitele de până acum ale coregrafei lor, Georgiana Rogojan, poreclită Căprioara. Blonda are în spate 9 ani de dans sportiv, a semnat coregrafii pentru Eurovision şi are la activ două mari premii la “Dansez pentru tine”.
Victoria – Andreea & Antonio
Faptul că are un partener (Antonio Martin Dos Santos) as la samba, nu e singurul atu al Andreei Spătaru. Modelul are şi o profesoară de cinci stele: Victoria practică dansul de la cinci ani (în prezent are 39), e la a şasea ediţie în calitate de coregraf şi are la activ două trofee, câştigate cu vedetele Victor Slav şi Alex Velea împreună cu partenerele lor.
Bursucul – Iuliana & Grigore
Iuliana Luciu şi Grigore Moldovan au avut mare noroc să dea în sala de repetiţii peste Adrian Cristea, alias Bursucul. Considerat unul dintre cei mai ambiţioşi coregrafi, tânărul are şi el în palmares două mari premii ale emisiunii şi un titlu special de “cel mai bun coregraf” obţinut în ediţia a cincea. Lucrează de cinci ani la PRO TV.
Elena revine la «Dansez»
Elena Voscoboinic (foto), fosta parteneră a lui Radu Vâlcan din ediţia trecută a emisiunii “Dansez pentru tine”, e noutatea pregătită de Edi Stancu, coordonatorul baletului şi al coregrafilor emisiunii. Bruneta va face parte din 19 martie din această trupă de balet.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!