Emilia Ghinescu, primele declarații după accidentul în care a fost implicată în cursul zile de joi. Din fericire nu a fost nimic grav, iar artista s-a ales doar cu o zgârietură.
Emilia Ghinescu, primele declarații după accidentul în care a fost implicată, din cauza neatenției unui șofer. Interpreta a povestit cum s-a întâmplat totul.
"Nimic foarte foarte grav. Doar aşa, o mică buşitură, ca să zic aşa. Eu mă aflam la volan, eram cu prietena băiatului, eram într-o parcare la Piteşti. Eu am vrut să ies din parcare cu spatele. Un domn care era parcat neregulamentar şi nu s-a asigurat, a vrut şi el să iasă şi am dat spate în spate. Eu m-am asigurat când am mişcat maşina, dar nu aveam de unde să ştiu că domnul vrea să plece în acelaşi timp cu mine", a declarat cântăreaţa de muzică populară la "Agenţia VIP".
"Legea prevede că trebuie să ne înţelegem amiabil. Maşina mea este zgâriată pe partea dreaptă-spate, lampa de ceaţă. Doar că fiind o maşină mai scumpă, şi costurile sunt mai ridicate", a mai mărturisit artista în emisiune.