Andreea Bălan simte din plin toate efectele sarcinii. Vedeta radiază de fericire, de când a aflat că va deveni mamă, chiar dacă nu tot timpul s-a simțit prea bine și chiar și acum, în al doilea semestru, acuză dureri de spate și nu poate sta prea mult în picioare. Foarte grijulie, ea evită orice ar putea să-i pună în vreun fel în pericol fătul, motiv pentru care a renunțat chiar și să-și mai vopsească rădăcinile.
Sarcina și-a pus amprenta asupra sa și din punct de vedere fizic. Burtica a devenit vizibilă, iar talia sa nu mai este așa de subțirică. În plus, sânii parcă ”i-au explodat”, Andreea dezvăluindu-le chiar apropiaților că nu-i mai au loc în sutien. Acesta este de altfel și motivul pentru care artista a renunțat în ultimul timp la decolteurile generoase, preferând rochițe mai sobre.
Cum însă pe scenă ea trebuie să aibă o ținută cât mai sexy, Andreea și-a înnoit deja colecția de sutiene, cu numere mult mai mari. Artista avea un bust generos și înainte de a rămâne însărcinată și deși totul era destul de vizibil, ea nu a recunoscut niciodată că ar avea implant de silicoane.
S-a îngrășat doar patru kilograme
Andreea se află în luna a șasea de sarcină și recunoaște că s-a îngrășat patru kilograme. „Sunt foarte fericită că voi avea o fetiţă, pentru că am multe rochiţe, am început să pregătesc hainele, am şi început să primesc multe cadouri. Îmi place să mănânc, au fost zile în care mi-am dorit să mănânc. Am luat patru kilograme în şase luni. E greu să te abţii la tot felul de dulciuri, dar sunt bine. Am poftit la salată de vinete şi ardei copţi. Mama mi le trimite de la Ploieşti. E foarte fericită, mai ales că ea îşi dorea o fetiţă.”, a spus aceasta.