Delia in Delta

Delia va avea un nou proiect, la Antena 1! Momentan, totul este ținut în secret, asta până când artista și soțul său vor finisa filmul documentar la care lucrează. După ce a bătut lumea-n lung și-n lat, cei doi au îmbinat utilul cu plăcutul și au filmat cadre cu locuri sălbatice sau cu încărcătură istorică, ce vor fi apoi subiectul unui film artistic.

Delia va avea un nou proiect: un documentar tv

Proiectul a fost deja prezentat Antenei 1. Cei doi își doresc ca filmul să aibă cursivitate, să fie în genul documentarelor de la National Geographic, nu făcut din ”cârpițe”. În cursul zilei de ieri, cei doi s-au întors dintr-o mini vacanță, în Oman, unde de asemenea au și filmat, iar în ianuarie vor pleca din nou în Asia, în explorare de locuri noi ce ar putea constitui și ele subiect de documentar.

Va escalada cel mai înalt vârf de la noi

Delia intenționează totodată să escaladeze și vârful Moldoveanu, cel mai înalt de la noi și să înnopteze, timp de trei zile, numai în saci de dormit. Artista nu va pleca însă singură, ci împreună cu soțul său, dar și cu o echipă formată din cunoscători ai traseelor, dat fiind faptul că această expediție va fi una extrem de dificilă. Ea este de pe acum pregătită cu tot ce este necesar, ea având echipament pentru munte special, bocanci, geacă și rucsac.

Citește și: Delia Matache își pune viața în pericol! Timp de trei zile, își va testa limitele într-o expediție dificilă

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.