EXCLUSIV | Hruşcă se gândeşte să revină în România
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Libertatea: Turneul de colinde în România s-a încheiat şi veţi pleca acasă, în Toronto. Urmează o perioadă de mult somn şi odihnă?Ştefan Hruşcă: Nu chiar. În februarie mă voi reîntoarce în ţară, pentru că mă apuc de imprimat, am material nou de înregistrat. Şi din primăvară e posibil să fac un miniturneu de creaţie, cu piese de-ale mele, folk.
Fiica dumneavoastră, Andra, sau fiul, Ştefan, vă calcă pe urme?
Andra, Andra. Ea vrea să cânte şi e foarte talentată. Nu a înregistrat nimic până acum, în primul rând pentru că are 13 ani şi mai sunt doi ani până i se stabilizează vocea, dar şi pentru că vreau ca atunci când va debuta, să păşească pe scenă cu dreptul. Face foarte multe exerciţii, are profesor vocal, studiază pianul, chitara a învăţat-o singură şi se descurcă foarte bine. Mă bucur că ea vrea să urmeze un drum în muzică, pentru că e foarte importantă dorinţa ei, nu împinsul de la spate al părintelui.
Un copil cu muzica, altul, IT-ist Şi Ştefan?
El o să intre la un al doilea colegiu. A terminat Development IT şi acum va face design şi animaţie. Vrea să rămână pe linia asta jocurilor de computer.
Adică el creează jocuri pe calculator?
Exact! Asta este lumea lui.
Deci, Ştefan urmează linia mamei sale, care lucrează la departamentul IT al unei bănci, iar Andra vă calcă pe urme, în muzică...
Da, aşa. Uite ce de lucruri ştii despre familia mea (râde).
Însă despre soţie nu se ştiu prea multe...
Ce ai vrea să ştii, dacă e frumoasă?
Este?
Da.
Doar frumoasă?
Este CEA MAI frumoasă!
De cât timp sunteţi împreună?
De 24 suntem căsătoriţi, iar de 28 de ani suntem un cuplu.
Soţia nu are legătură cu lumea artistică. Nu s-a supărat că sunteţi mai mult plecat în turnee, decât acasă?
Nu, nicidecum. Din contră. Mă ajută foarte mult în deciziile pe care le iau, e foarte atentă cu cariera mea. Este cel mai bun sfătuitor al meu.
Soţia e cel mai mare critic Şi critic?
Mai ales critic. Eu sunt mai puţin atent cu micile detalii atunci când urc pe scenă. Noroc cu ea, că îmi atrage atenţia din timp.
Cum arată o zi din viaţa dv. în Toronto?
Să-ncep de la micul dejun, da? Apoi o duc pe Andra la şcoală, revin acasă, scot câinele şi-l plimb cam jumătate de ceas prin pădure, avem pădurea în spatele casei. Apoi merg la cumpărături, mă apuc de dat zăpada din curte, că acum e destul de multă. În funcţie de timp, ori citesc ceva, ori mă apuc de lucrat la câte o piesă, seara, când ne adunăm cu toţii, luăm masa împreună, mai discutăm şi... mergem la culcare. Cam aşa (râde).
«Ehee, rădăcinile te cheamă!» Din 1991 sunteţi stabilit în Canada. V-aţi muta înapoi în România?
Nu pot lua o hotărâre acum, nu pot spune nici da, nici nu. Dar e posibil, în viitor. Copiii s-au născut acolo, au acolo o viaţă... Totdeauna e bine să fii cu ei. Dar nu ştii niciodată ce-ţi aduce viitorul... Am aici nişte prieteni care s-au întors în Europa, pentru că au ales copiii lor să lucreze în Europa.
Deci e exclus să rămâneţi în Canada până în ultima clipă... Ştiu eu, să reveniţi acasă, să vă dormiţi somnul de veci aici, pe plaiul natal?
Ehee, rădăcinile te cheamă. Niciodată nu ştii ce se poate întâmpla. Şi nu-mi place să mă gândesc de pe acum la acel moment. Moartea e un lucru care mă înspăimântă. Chiar mă înspăimântă să mă gândesc de pe acum unde îmi voi dormi somnul de veci.
