2014 nu a fost clar un an cu noroc pentru Mircea Solcanu. În februarie a fost dat afară de la postul Acasă TV, unde prezenta de ani buni “Poveştirile”, alături de Cabral.
După şapte luni de stat pe bară, părea că soarele a ieşit şi pe strada lui, când Kanal D l-a angajat ca prezentator al emisiunii “Draga mea prietenă”, în tandem cu Cristina Şişcanu, soţia lui Mădălin Ionescu.
Doar că, din lipsă de audienţă, conducerea postului turcesc a decis să renunţe la cei doi. Şi din nou Mircea s-a trezit fără un loc de muncă în televiziune, acolo unde se simte ca peştele în apă.
Acum, fostul prezentator TV s-a retras în oraşul natal, la Constanţa, unde, spune el, duce un trai liniştit. Nu în lux, dar liniştit.

Nu are oferte de muncă

Cum în această perioadă nu are nici o ofertă de lucru, Mircea îşi drămuieşte atent banii puşi de-o parte în perioada în care avea mai multe joburi: “Sunt acasă la mine, bine merci, în Constanţa, unde o am şi pe mama. Nu mă întind, nu duc un trai de lux. Niciodată nu mi-a plăcut luxul”, a declarat el în exclusivitate pentru Libertatea. De televiziune spune că îi este dor şi… nu prea.
“Ştii cum este cu ofertele astea? Ca la fotbal: în plin sezon nu te caută nimeni. Ofertele vin la început de sezon. Nici nu ştiu dacă merită să mă mai întorc pe sticlă… mai degrabă m-aş muta în online. Mi-aş face un site, din care să câştig ceva bănuţi”.
De Crăciun, Solcanu va petrece cu mama lui, care locuieşte la doi paşi de el şi pe care o va ruga să-i gătească un tradiţional… curcan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.